Misiunea Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, alături de Keystone Moldova și Concordia, au semnat joi, 3 martie, un Memorandum de colaborare cu Ministerul Mediului din Republica Moldova având drept scop actualizarea și consolidarea cadrului legal în domeniul prevenirii pierderii și risipei alimentare.
Acțiunea a fost inițiată în cadrul proiectului ,,Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile” care urmărește să faciliteze dialogul de politici dintre societatea civilă, autoritățile publice și furnizorii de alimente, în scopul eficientizării serviciilor de cantină de ajutor social dedicate grupurilor vulnerabile și prevenirii risipei alimentare.
Proiectul finanțat de Uniunea Europeană își propune să impulsioneze o schimbare generală de comportament privind donarea de alimente și sprijinirea grupurilor vulnerabile prin crearea unei rețele de donare și distribuire a surplusului alimentar către serviciile sociale pentru a asigura sustenabilitatea acestora, inclusiv în situații de urgență.
Conform Memorandumului, în următorii trei ani, părțile vor colabora în vederea îmbunătățirii proiectului de lege privind prevenirea pierderii și risipei alimentare și a dezvoltării cadrului normativ pentru reglementarea mecanismului de donare și redistribuire a alimentelor, precizează Diaconia.
Cele trei organizații nonprofit urmează să ofere expertiză Ministerului Mediului la elaborarea cadrului de colaborare intersectorială între autoritățile publice, OSC-uri, prestatorii de servicii de cantină de ajutor social și furnizorii de alimente. De asemenea, acestea vor facilita schimbul de bune practici în baza modelelor statelor membre ale Uniunii Europene și vor elabora un cadru de monitorizare și evaluare bazat pe indicatorii de performanță recomandați de Platforma Europeană pentru Pierderi și Risipa de Alimente adaptat la contextul național.
La rândul său, Ministerul Mediului va dezvolta și implementa politici care să contribuie la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030 ale ONU, în special, obiectivele ce vizează eradicarea foametei și asigurarea securității alimentare, gestionarea durabilă a apei și luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice și a impactului acestora.
Cadrul legal elaborat va permite implementarea unui mecanism inovator de recuperare și redistribuire a surplusului alimentar către serviciile de cantină de ajutor social și grupurile vulnerabile, crescând astfel accesul la alimente a persoanelor afectate de sărăcia alimentară.
Proiectul „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile” este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de I.P. „Keystone Moldova”, A.O. „Concordia. Proiecte Sociale”, I.R.M.S. „Diaconia”. Valoarea totală a proiectului este de 1.327.609 EUR.
Misiunea Diaconia, membră a Federației Filantropia, este implicată activ în acțiunile umanitare ale Bisericii Ortodoxe Române pentru refugiații din Ucraina.
Imediat după începerea conflictului militar în Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a fost alături de refugiații veniți în România și în Republica Moldova oferindu-le hrană și ajutoare materiale, asistență spirituală, servicii de transport și spații de cazare.
S-au mobilizat în acest sens eparhii din țară și de peste hotare, alături de ONG-urile Bisericii. Inițiativele de sprijin pentru refugiați sunt coordonate prin platforma „Ajută cu bucurie”, unde se poate oferi ajutor material sau se pot înscrie voluntari.
Pentru refugiații ucraineni aflați în Republica Moldova poți dona direct pe site-ul Misiunii Diaconia a Mitropoliei Basarabiei.
Foto credit: Misiunea Diaconia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 249
Id: 76435
Data: Mar 5, 2022
Imagine:
Într-un text despre reacțiile diferite ale oamenilor privind situația de conflict din Ucraina, Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, spune cum se comportă creștinul real față de cel închipuit în fața ororii războiului.
Vasile Bănescu subliniază .....
Data: Mar 5, 2022
Aducând în atenție actele sale de curaj din perioada regimului comunist, dar și echilibrul, statura maiestuoasă și sobră ale Patriarhului Iustin Moisescu, Patriarhul Daniel
Data: Mar 5, 2022
În Duminica Lăsatului sec de brânză, 6 martie 2022, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Eparhii prin intermediul Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va .....
Data: Mar 5, 2022
Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, aflat în aceste zile în vizită pastorală în Marea Britanie, a avut vineri, 4 martie, o întrevedere cu Ambasadoarea României la Londra, Excelența Sa Laura Popescu.
Întâlnirea a avut loc la sediul misiunii .....
Data: Mar 5, 2022
Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului transmite duminică, 6 martie, un mesaj la început de post în care îi îndeamnă pe preoți și credincioși să continue să sprijine refugiații ucraineni care vin în țara noastră.
În mesajul său, PS Iustin spune că „Postul de .....
Data: Mar 6, 2022
În Duminica Lăsatului sec de brânză, Patriarhul României a explicat de ce postul nu trebuie înțeles ca o sumă de restricții, ci ca o școală a libertății de a iubi pe Dumnezeu. Părintele Patriarh a spus că postul este ofrandă și act de intimitate, apoi a subliniat că cine postește .....
Data: Mar 6, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).