Biserica din filia Vale a parohiei Corneni a fost resfințita astazi, 9 iunie 2013, de catre PS Vasile Someșanul, potrivit Radio Renasterea. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a oficiat slujba de resfințire a bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gravril cu incepere de la ora 9:30. Slujba de binecuvantare a fost urmata de Sf. Liturghie care s-a oficiat pe un altar de vara special amenajat. Alaturi de PS Vasile au slujit un sobor numeros de preoți și diaconi, din care a facut parte și protoiereul de Gherla, pr. Paul Isip.Dupa momentul citirii Sfintei Evanghelii, PS Vasile le-a transmis credincioșilor prezenți un cuvant de invațatura potrivit duminicii de astazi, a Orbului din naștere: Aceasta duminica, a șasea dupa Praznicul Invierii din morți a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, iata ca ne aduce in fața ochilor noștri duhovnicești un moment deosebit de important din lucrarea pamanteasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Știm ca Mantuitorul s-a aratat la nașterea Sa, s-a aratat la botezul Sau, s-a aratat pe Muntele Tabor inaintea Sfinților Sai ucenici, dar iata ca s-a aratat și acestui orb din naștere, la care nu i-a redat vederea, ci i-a daruit-o pentru ca acesta nu o avea. Și in aceasta lume, nicicand nu ar fi putut nimeni sa ii dea vederea, decat Dumnezeu. Biserica din Vale a fost resfințita in urma unor lucrari de reabilitare efectuate in ultimii ani. Locașul de cult a fost construit in 1904 și a mai fost amplu reabilitat in anul 1978, dupa cum a declarat pr. paroh Petru Dobocan.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 660
Id: 31583
Data: Jun 9, 2013
Imagine:
Data: Jun 9, 2013

Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Duminica infricosatoarei judecati (09 martie 2013)
Biblia in istorie - Vindecarea orbului din nastere (08 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (8 septembrie 2012)
Biblia in istorie - Sfintii Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (15 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Sfintilor Romani - Chemarea Sf Apostoli (06 iulie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Ortodoxiei (23 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).