In duminica a șasea dupa Sfintele Paști, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a sfințit Altarul de vara al parohiei Sf Ilie din Bistrița. Noul locaș de rugaciune, construit in apropierea bisericii de pe str. Mihai Viteazul, nr. 2, poarta hramul Sfinții Imparați Constantin și Elena . Slujba de sfințire a debutat la ora 9:00 iar alaturi de IPS Andrei au slujit preoți și diaconi, intre care: pr. protopop Alexandru Vidican, preoți consilieri de la Centrul Eparhial, precum și preoți din cadrul protopopiatului Bistrița. Programul a continuat cu oficierea Sf. Liturghii de catre IPS Andrei, in cadrul careia, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Salajului a adresat celor prezenți și un cuvant de invațatura, pornind de la pericopa evanghelica de astazi: In aceasta duminica minunata, cand am sfințit Altarul ocrotit de Sfinții Imparați Constantin și Elena, cuvantul de invațatura pe care doresc sa vi-l pun la suflet il intitulez ochii sufletului. Evanghelia ce s-a citit are o profunzime aparte. Domnul Hristos a tamaduit un orb din naștere. E teribila aceasta patima, dar nu avem experiența ei sa ne dam seama cat este de greu, insa, tot așa de grea este și orbirea sufleteasca. Și ma tem ca de multe ori experiența acestei orbiri o avem. Au luat parte la slujba de binecuvantare și la Sf. Liturghie oficialitați locale și județene, precum și sute de credincioși bistrițeni. La finalul Sfintei Liturghii au luat cuvantul, protoiereul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican și pr. paroh Constantin Mileșan, care au adus mulțumiri tuturor celor care au ajutat la construcția acestui locaș de rugaciune. In semn de prețuire fața de munca depusa, Mitropolitul Andrei i-a daruit pr. paroh Constantin Mileșan o diploma de aleasa cinstire și dreptul de a purta de acum inainte bedernița, potrivit Radio Renasterea. IPS Andrei i-a premiat deasemenea și pe caștigatorii concursului județean Bucuria Invierii din sufletul copilului ce s-a desfașurat ieri in Municipiul Bistrița, sub indrumarea pr. Protopop Alexandru Vidican.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 595
Id: 31584
Data: Jun 9, 2013
Imagine:

Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013
Data: Jun 9, 2013
Astăzi, 9 iunie, în Duminica a şasea după Paşti, a Orbului din naştere, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adus bucurie enoriaşilor parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea .....
Data: Jun 9, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).