]]>Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinţilor români, cunoscuţi şi necunoscuţi, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioşilor micii comunităţi din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica. Prilejul vizitei Preasfinţiei Sale a fost dat de finalizarea lucrărilor de consolidare a bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocazie cu care a fost săvârşită şi slujba de resfinţire a locaşului de cult. În continuare, în prezenţa credincioşilor satului şi a oficialităţilor locale a fost săvârşită Sfânta Liturghie. La finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Dorel Tulbure, parohul acestei comunităţi, a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Petroniu a acordat diplome de apreciere celor care s-au implicat în mod special în efectuarea lucrărilor de consolidare a locaşului de cult. Situată în partea de nord-vest a judeţului Sălaj, aproape de limita cu judeţele Satu Mare şi Bihor, localitatea Dumuslău a fost atestată documentar pentru prima data la anul 1418, când satul apare sub numele de Domozlo. Biserica închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din Dumuslău a fost ridicată între anii 1932-1934. De-a lungul anilor, odată cu scurgerea timpului, biserica s-a degradat şi datorită infiltraţiilor, a fost în pericol iminent de prăbuşire, conform expertizei geologice. După venirea ca paroh a Preacucernicului Părinte Dorel Tulbure, s-a purces la efectuarea lucrărilor de consolidare şi stabilizare a bisericii. Astfel, la fundaţia bisericii au fost făcute importante lucrări de subzidire şi consolidare, pardoseala din Sfântul Altar a fost placată cu gresie, a fost înlocuită instalaţia electrică, au fost achiziţionate două policandre şi s-a montat un sistem de sonorizare. În exterior, la intrarea în biserică, a fost ridicată o terasă, au fost turnate trotuarele, s-a făcut un sistem de drenare a apei şi au fost ridicate gardurile şi poarta de acces. De asemenea, locaşul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Toate aceste lucrări au fost posibile prin jertfa celor 41 de vrednici credincioşi care mai trăiesc astăzi în Dumuslău şi a altor binefăcători.
Download: Click for download attached file: Resfintirea bisericii din localitatea Dumuslau
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 553
Id: 52787
Data: Jun 15, 2015
Imagine:
]]>Biserica Olari din București a marcat duminică, 14 iunie 2015, două evenimente alături de copiii din familia sa: finalizarea proiectului Casa mea e plină .....
Data: Jun 15, 2015
]]>Cu binecuvântarea şi din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, în perioada 5-7 iunie 2015, a avut loc, la Bristol, cel .....
Data: Jun 16, 2015
]]>În acest an se împlinesc 64 de ani de la Rusaliile negre, când peste 40.000 de mii de bănăţeni au fost deportaţi în Bărăgan în noaptea de 18 spre 19 iunie 1951. Cu acest .....
Data: Jun 16, 2015
]]>Tot în cimitirul Belu, aproape de mormântul marelui poet Mihai Eminescu, odihneşte în Domnul şi Mitropolitul Partenie Clinceni, informează TRINITAS TV. Preasfinţitul Timotei .....
Data: Jun 16, 2015
]]>Românii din diaspora şi măsurile pentru afirmarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase vor fi promovate printr-un nou proiect, organizat de .....
Data: Jun 16, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).