Romfilatelia continuă seria mărcilor poștale dedicate pieselor de vestimentație regală prin emisiunea Uniformele regalității (III). Reginele României, care a intrat în circulație din 15 septembrie 2020.
Regina Elisabeta (1843-1916) spunea că: „Toaleta pe care o porți nu este un lucru fără importanță. Ea îți dă viață!”. Adesea îmbrăcămintea Reginei a fost considerată de către apropiați, sau de către oaspeți, ca adevărate îndrăzneli de vedetă.
Regina Elisabeta a epatat prin ținutele la modă din Occident și prin portul tradițional românesc. S-a lăsat fotografiată în ii, făcând publicitate, cu imaginea ei, Regatului României.
Regina Maria (1875-1938) a reușit să impună un stil vestimentar propriu, iar în multe dintre fotografii o vedem în ținute ce par mult mai lejere decât ale altor suverane ale timpului, dar și mai avangardiste, care abordează moda ilustrată a anilor 1880-1918, lucru datorat firesc vizitelor numeroase pe care ea le făcea la Paris.
Bijuteria preferată a Reginei Maria era colierul din perle, asortat inclusiv la costumul popular. Regina Maria s-a afișat adesea și în uniforme militare, dar și în uniformă de soră medicală, în anii Primului Război Mondial.
Regina Elena (1896-1982), descendentă a familiei regale a Greciei, a fost încântată să promoveze tradițiile autentice românești, fiind celebre în epocă fotografiile sale în costume populare. După proclamarea lui Mihai ca rege, în 1927 și 1940, a avut calitate de Regină-Mamă, însoțindu-și fiul în ținute elegante, după moda epocii.
Diadema cu motive grecești a Reginei Elena a reprezentat un accesoriu remarcabil, fiind purtată cu onoare la ocazii speciale de Regina Ana și de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.
Regina Ana (1923-2016) a fost discretă atât în viața publică, cât și prin vestimentație. Atenția mai redusă a Reginei Ana la adresa modei și ținutelor de gală a fost moștenită de la mama sa, prințesa Margaret a Danemarcei, care obișnuia să spună: „Eu nu mă îmbrac, eu mă acopăr”.
Într-un interviu din anul 2008, Regina Ana spunea că a preferat să se ocupe de casă, iar ideea de protocol nu-i spunea nimic. Modestia este însă motivul pentru care Regina Ana omite să amintească de o perioadă din cel de-Al Doilea Război Mondial, când a purtat cu mândrie și respect uniforma forțelor militare franceze libere, fiind decorată cu Crucea de Război a Franței.
Pe cele patru timbre ale emisiunii sunt ilustrate Reginele Elisabeta (1,90 lei), Maria (3,30 lei), Elena (5 lei) și Ana (19 lei), îmbrăcate în vestimentație de ceremonial, cu podoabe și diademe.
Foto credit: Romfilatelia
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 274
Id: 71368
Data: Sep 21, 2020
Imagine:
Societatea de Transport București (STB SA) a înfiinţat o nouă linie de autobuz care funcţionează între noul terminal „Cartier Henri Coandă” și „Piața Presei”.
„Pe fondul unei dezvoltări urbane în zona de nord a Capitalei, Societatea de Transport București STB SA .....
Data: Sep 21, 2020
Mitropolitul Sava al Varșoviei și Întregii Polonii a oficiat duminică sfințirea Catedralei Sf. Sofia din Varșovia. A fost construită în cinci ani și este dedicată .....
Data: Sep 21, 2020
Arhiepiscopul Ioachim a resfințit duminică Biserica „Sfinții Împărăți Constantin și Elena” a Parohiei Hemeiuș din județul .....
Data: Sep 21, 2020
Tânărul pictor iconar Andrei Cozma, care a câștigat anul acesta două premii Întâi la Concursul Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței”, vorbește despre calea pe care a ales-o, a artei sacre, și despre rolul familiei în formarea sa.
Andrei Cozma are 28 de ani și .....
Data: Sep 21, 2020
Euronews Travel recomandă iubitorilor de călătorii vizitarea Maramureşului pentru bisericile sale unice.
„Descoperiţi bisericile gotice unice din îndepărtata regiune a Maramureşului din România” este titlul articolului prin care jurnaliştii Euronews Travel promovează .....
Data: Sep 21, 2020
Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița va fi restaurată, a afirmat sâmbătă Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Potrivit
Data: Sep 21, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).