S-a incheiat Tabara creștina Uniți in cuget și simțiri de la Manastirea Dealu Mare: FOTO

Zeci de tineri din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au participat, în perioada 23-25 august 2021, la Tabăra creștină „Uniți în cuget și simțiri”.

Tabăra s-a desfășurat la Mănăstirea „Sf. Ilie” din satul Dealu Mare, comuna maramureșeană Coroieni și a fost organizată de Sectorul Teologic Educațional al Eparhiei împreună cu ASCOR Baia Mare.

Participanții au fost tineri ortodocși din Parohiile Coaș, Chechiș și Șindrești, însoțiți de preoții lor parohi.

Marți, Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului i-a vizitat pe tineri, în tabără. Ierarhul a stat de vorbă cu ei, a cântat și chiar s-a implicat în jocurile organizate în curtea mănăstirii.

Tabăra creștină „Uniți în cuget și simțiri” ajunsă anul acesta la ediția a 4-a a inclus, pe lângă jocuri și divertisment, participarea la sfintele slujbe, dar și diverse ateliere practice: de confecționat cruciulițe, de pictură pe lemn sau de broderie.

Vezi mai jos o selecție de fotografii de la vizita ierarhului în tabără:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).