De Buna Vestire, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Slujba a fost oficiată fără accesul credincioșilor, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii noului coronavirus, stabilite de autorităţi.
În predica rostită, ierarhul a transmis un „gând de întărire sufletească” tuturor credincioşilor şi L-a rugat pe Dumnezeu ca „epidemia să se termine”.
„Cei bolnavi să se însănătoşească”, iar Dumnezeu „să aibă grijă de doctorii care îi ajută pe cei bolnavi”.
„Iar noi, fiecare după puterile noastre, să avem grijă de cei singuri, suferinzi, de cei ce se află pe la casele lor”.
Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct pe pagina de facebook a Mitropoliei Clujului și a Radio Renașterea.
La finalul slujbei, ierarhul a citit Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.
În timp ce toate spitalele se pregătesc pentru vârful epidemiei de COVID-19, joi,
Data: Mar 26, 2020
Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” transmite mulțumiri tuturor celor care, în contextul actual, și-au arătat disponibilitatea de a sprijini instituția cu donații în bani, alimente, materiale sanitare și echipamente de protecție.
Data: Mar 26, 2020
Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului oferă pachete cu alimente vârstnicilor vulnerabili. Studenții la medicină din Cluj contribuie la aceste acțiuni și răspund când apar eventuale probleme de sănătate ale vârstnicilor nevoiți să stea la .....
Data: Mar 26, 2020
„Odată cu vestirea adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria, casa ei, din satul acela atât de mic şi nesemnificativ, Nazaret, s-a transformat într-unul dintre locurile cele mai esenţiale pentru istoria umanităţii”, a semnalat Episcopul Ignatie al .....
Data: Mar 26, 2020
La Sărbătoarea Bunei Vestiri, Episcopul Lucian al Caransebeşului a slujit la hramul Paraclisului de iarnă al Mănăstirii Nera.
În predica rostită, Părintele Episcop a
Data: Mar 26, 2020
La slujba de pomenire oficiată joi la Mănăstirea Radu-Vodă, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat faptul că Patriarhul Justinian Marina a fost foarte iubit de oameni mai ales pentru suferințele și umilințele prin care a trecut în perioada dificilă de păstorire.
Data: Mar 26, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).