Sarbatoare duhovniceasca la Manastirea Pantocrator din Draganesti-Vlasca, judetul Teleorman

]]>În Duminica a III-a după Paşti, numită şi a Mironosiţelor, astăzi, 26 aprilie 2015, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, a fost săvârşită slujba de sfinţire a altarului de vară cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului, după cum ne-a precizat Părintele Arhid. Serafim Baciu, vieţuitor al mănăstirii. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului și de delegatul Patriarhului României, Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu această ocazie, Preasfinţitul Episcop-vicar Ieronim Sinaitul a adus de la Reşedinţa Patriarhală cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, racla cu un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur la care peste cei 6000 de credincioşi prezenţi la eveniment s-au putut închina. În cadrul Sfintei Liturghii oficiată în Altarul sfințit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre modelul de urmat al femeilor mironosiţe: „Cine sunt aceste Femei Mironosiţe? Sunt cele mai vrednice. Maria, mama lui Iosif şi Iacov, Maria Magdalena, Salomeea, Maria, mama lui Ioan Marcu Evanghelistul, toate acestea au fost nedespărţite de Mântuitorul Iisus Hristos, ca şi Ioana şi Suzana şi toate cele ce erau cu ele. Acestea, cu adevărat au arătat ce demnitate capătă femeia prin Mântuitorul Iisus Hristos”. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a oferit părinţilor slujitori ai mănăstirii ordine şi distincţii bisericeşti pentru activitatea misionară desfăşurată la acest aşezământ monahal, precum şi persoanelor care s-au implicat în efectuarea lucrărilor de la aşezământ: „Am avut mare bucurie astăzi, ca venind aici, să vă împărtăşesc binecuvântarea şi dragostea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, să întâlnesc o mulţime mare de credincioşi care s-au rugat într-un gând şi au răbdat lungimea slujbelor noastre tradiţionale ortodoxe, dar care au primit cu generozitate lumina şi căldura soarelui. Avem bucuria aceasta deosebită a împreună rugăciunii de aici, a eforturilor care s-au făcut ca această mănăstire să fie din ce în ce mai frumoasă şi mai primitoare. După ridicarea paraclisului de alături, iată, pentru credincioşii care vin în vremuri prielnice s-a ridicat acest altar de vară unde se poate oficia Sfânta Liturghie şi pot participa în mod numeros credincioşi cât de mulţi”. Totodată, Preasfinţitul Părinte Episcop Galaction a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea de a fi aduse în mijlocul credincioşilor din judeţul Teleorman racla cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, precum şi ierarhilor prezenţi pentru slujirea la acest eveniment important din viaţa mănăstirii: „Este bine ştiut din înţelepciunea poporului nostru creştin că unirea face puterea. Într-adevăr, unirea în cuget şi în credinţă a făcut posibilă ridicarea acestei mănăstiri şi două evenimente deosebite: anul trecut, la începutul lunii mai, târnosirea paraclisului bisericuţei închinate Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, iar anul acesta, târnosirea altarului de vară cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului. Îl socotim ca pe cel dintâi important eveniment legat de anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii în biserică astăzi şi anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al tuturor mari îndrumători de suflete din eparhii”. Mănăstirea Pantocrator adăposteşte un fragment din moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena. La sărbătoare de azi a mănăstirii au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi de stat, dar şi personalităţi de seamă. Lucrările la Mănăstirea Pantocrator au început în urmă cu doi ani. Complexul monahal va cuprinde și o biserică mare, închinată Sfântului Ioan Evanghelistul, care la momentul de faţă se află în construcţie. Răspunsurile la slujbe au fost date de cunoscuta Corală Armonia, din Arhiepiscopia Tomisului.

Download: Click for download attached file: Sarbatoare duhovniceasca la Manastirea Pantocrator din Draganesti-Vlasca, judetul Teleorman

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 996

Id: 51056

Data: Apr 27, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).