]]>Catedrala mitropolitană din Craiova îmbracă, zilele acestea, haine de sărbătoare, locașul de cult adăpostind o parte din moaștele Sfintei Muceniţe Tatiana diaconiţa, pomenită în fiecare an pe 12 ianuarie. Momentele liturgice dedicate prăznuirii acesteia vor începe duminică seara, când sfintele sale moaşte vor fi purtate în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane, după slujba Vecerniei unită cu Litia, care va începe la ora 17.00, informează TRINITAS TV. Luni, 12 ianuarie, în zi de prăznuire a Sfintei Tatiana, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Grupul psaltic “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Moaştele Sfintei Tatiana au fost aduse în ţara noastră de boierii Craioveşti de la Constantinopol, după anul 1453. Ele au fost aşezate iniţial la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea. De aici au fost mutate de Sfântul voievod Neagoe Basarab la Biserica Domnească din Curtea de Argeş. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul Sfintei a fost adus la Catedrala mitropolitană din Craiova, unde se găseşte şi astăzi spre cinstire şi închinare, alături de moaştele Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah şi ale Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Catedralei mitropolitane din Craiova
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 585
Id: 47415
Data: Jan 10, 2015
Imagine:
]]>Sâmbăta aceasta, la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea a fost săvârșită slujba de pomenire de nouă luni pentru Arhiepiscopul Gherasim Cristea, trecut .....
Data: Jan 10, 2015
]]>Cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala .....
Data: Jan 10, 2015
]]>Biserica Domnița Bălașa, paraclis patriarhal, și-a sărbătorit sâmbăta aceasta cel de-al treilea hram, locașul avându-l .....
Data: Jan 10, 2015
]]>Biserica Ortodoxă se va afla mâine în Duminica după Botezul Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii se va citi pericopa din Evanghelia după Matei, capitolul 4, .....
Data: Jan 10, 2015
]]>S-au împlinit 2 ani de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Epifanie. Sâmbăta aceasta, în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, .....
Data: Jan 10, 2015
]]>La Duminica după Botezul Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm .....
Data: Jan 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).