Sambata 2 iulie a.c., cand Biserica Ortodoxa Romana sarbatoreste pe Sfantul Voievod Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504 si mare ctitor de locasuri sfinte, Manastirea Toflea si-a sarbatorit unul dintre ocrotitorii spirituali. Acest asezamant monahal dateaza din secolul al XVII-lea, cand era atestat existenta unui schit. Situata in sihastria Buciumenilor, la confluenta judetelor Galati, Vrancea si Vaslui, Manastirea Tofleacu hramurile Sfintii Trei Ierarhi si Sfantul Voievod Ştefan cel Mare , a fost redeschisa in data de 18 decembrie 2010. Sarbatoarea a inceput cu savarsirea Sfintei Liturghii, de catre Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in prezenta oficialitatilor centrale, judetene si locale, precum si a unui mare numar de credinciosi (peste 1000 de persoane), dupa cum informeaza Biroul de Presa si Comunicare al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos.In acest context, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Casian a inaugurat Centrul Social Sfantul Cuvios Paisie cel Mare , care cuprinde o cantina sociala, biblioteca si sala de lectura a manastirii.IstoricSchitul Toflea este unul dintre cele mai vechi asezari sihastresti din judetul Galati. O marturie din perioada 1 septembrie 1619-31 august 1620 arata ca doamna Stana, sotia vornicului Murgoci Tofle, avea un document al acestuia care preciza ca dupa moarte cate ramasituri ar ramani sa n-aiba triaba, ce ca sa aiba a le darui svintii manastiri ce iaste facuta de Tofle cel batran . Se pare ca acest Tofle cel batran este userul Tofle sau Toflea, amintit intr-un document domnesc de la 1581, fapt ce dovedeste ca manastirea a fost ctitorita pe actualul teritoriu al com. Brahasesti in primii ani ai secolului al XVII-lea, daca nu chiar in ultimii ani ai secolului al XVI-lea.Schitul s-a ruinat, probabil, destul de repede, caci un nou schit a fost ridicat inainte de noiembrie 1667 de capitanul Florea si sotia sa Safta la Cernica in aceeasi zona, in imediata apropiere a celui vechi. Un document de la 1749, referindu-se, probabil, la un monah al schitului, aminteste de Ionit Batin calugarul de la Brahasesti . Asezamantul, care avea hramul Intrarea in Biserica a Maicii Domnului , este pomenit si in anul 1809 intr-un document care il considera pe logofatul Constantin Palade ca restaurator si miluitor al schitului.Cativa ani mai tarziu, la 1817, voievodul Scarlat Callimachi daruieste fiului sau Alexandru mosia Toflea, pe care se afla si schitul Tofle, unde se afla petrecatoriu si trei calugarasi . Asezamantul se afla, deci, intr-o stare de decadere, care se va accentua, probabil, si in anii urmatori, caci schitul se desfiinteaza, practic, inainte de 1859.Este singura manastire ridicata prin contributia unui rrom, Vasile, intr-o localitate in care traieste o comunitate exclusiv de etnie rroma.Sfintirea locului si asezarea pietrei de temelie a sfantului locas realizandu-se in 29 iunie 2002, de catre Chiriarhul Dunarii de Jos.Asezata intr-un mirific cadru natural, aproape de vatra satului, manastirea este o bijuterie a arhitecturii stefaniene. Pravila manastirii, unita cu rugaciuni speciale pentru locuitorii rromi, se imbina armonios cu activitatile desfasurate in Centrul de educatie si formare religioasa a copiilor rromi, precum si cu centrul social pentru saraci.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 659
Id: 14954
Data: Jul 5, 2011
Imagine:
Inalt Preasfintitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, a acordat parintelui protoiereu Andrei Negara, preot misionar in Italia, distinctia bisericeasca 'Crucea cu pietre scumpe', 'pentru grija pe care o poarta basarabenilor aflati la munca in Italia', informeaza Biroul de presa al Mitropoliei .....
Data: Jul 5, 2011
În cadrul noului aşezământ funcţionează o bibliotecă, un muzeu şi un spaţiu unde cei nevoiaşi vor primi o masă gratuită.
Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Doru Zinveliu, protopop de Beclean: „Acest centru pentru tineret .....
Data: Jul 5, 2011
Mai multe amănunte a oferit pentru Radio TRINITAS, şefa Direcţiei pentru Cultură din Sălaj, Doina Cociş: „În judeţul nostru foarte multe biserici din lemn au fost restaurate sau se află în proces de restaurare. Pentru fiecare din aceste lucrări de .....
Data: Jul 5, 2011
O nouă serie de absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi a terminat ciclul anilor de studiu. Studenţii din anii terminali ai celor patru secţii au participat luni dimineaţă la Sfânta Liturghie, oficiată de Înalt Preasfinţitul .....
Data: Jul 6, 2011
Manifestarea închinată Sfântului Voievod Ştefan cel Mare a avut ca scop promovarea ctitoriilor voievodului moldav prin diverse activităţi. Programul proiectului "Promovarea monumentelor cultural-istorice şi religioase ale Sfântului .....
Data: Jul 6, 2011
Preoţii din Cercul pastoral numărul 5 "Cuviosul Onufrie cel Mare", Protopopiatul Târgu Neamţ, care cuprinde parohiile "Adormirea Maicii Domnului" - Vânători, "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" - Vânători, .....
Data: Jul 6, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu, citita de Parintele Iustin
Pr Justin Parvu - Despre viata vesnica
Pr Iustin Parvu - Despre sfarsitul lumii, mantuire, Japonia si tehnologie
Pr Iustin Parvu - Tara noastra - pridvor al Imparatiei lui Dumnezeu
Pr Iustin Parvu - Omul si natura
Pr Iustin Parvu - Rugaciune de dezlegare la inceputul Postului Mare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).