Cateva sute de credinciosi, din mai multe cartiere ale municipiului Craiova, au venit astazi, 14 septembrie 2013, la rugaciune in Biserica Ziua Crucii din cartierul Rovine. La ceas de aleasa sarbatoare, slujba Sfintei Liturghii a fost savarsita de Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a precizat Gheorghe Cioiu.La final, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit credinciosilor despre praznicul inchinat Inaltarii Sfintei Cruci, subliniind semnificatia configuratiei Sfintei Cruci. Cele doua brate ale Sfintei Cruci , unul indreptat spre cer si unul asezat pe orizontala, ne arata ca Mantuitorul Iisus Hristos cel rastignit, priveste spre ceruri, indicandu-ne directia ce trebuie urmata pentru dobandirea vietii vesnice, a Imparatiei Cerurilor. Iar prin orizontala crucii noi putem vedea extinderea, largimea si latimea lucrarii Mantuitorului, a jertfei Sale ce a cuprins intreaga lume. Domnul, rastignit, imbratiseaza astfel cu bratele Sale pe toti oamenii. Se jerfeste pe Cruce, afara din Cetate, pentru ca nimeni sa nu gandeasca la faptul ca rastignirea s-a savarsit numai pentru un popor sau pentru un neam. Ci actul rastignirii este pentru intreaga lume, bratele deschise ale Mantuitorului ne imbatiseaza, asa cum spuneam, pe toti si ne poarta cu dragostea Sa desavarsita catre Tatal ceresc , a spus IPS Irineu.Biserica Inaltarea Sfintei Cruci din Craiova este unul dintre putinele locasuri de cult ridicate in timpul regimului comunist. Lucrarile de constructie s-au desfasurat in perioada 1956 – 1963, slujba de sfintire fiind savarsita la 25 august 1963, de catre mitropolitul Firmilian, al Olteniei. Ultimele reparatii au fost finalizate in anul 1986, atunci cand sfantul locas a fost resfintit de IPS mitropolit Nestor Vornicescu. Astazi, preotii slujitori ai sfantului locas sunt parintele Titu Manasia, parohul bisericii si protoiereu al Protoieriei Craiova Nord si parintele prof. Ion Birnea, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 698
Id: 33809
Data: Sep 14, 2013
Imagine:

Data: Sep 14, 2013
Data: Sep 14, 2013

Data: Sep 15, 2013

Data: Sep 15, 2013

Data: Sep 15, 2013

Data: Sep 15, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfintii Trei Ierarhi - modele de Sfintenie
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfantul Ioan Gura de Aur, despre preotie (24 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Personalitatea si teologia Sfantului Ioan Gura de Aur
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea
Lumina Sfintelor Scripturi - Monahism si ascetism in epoca Sf Ioan Gura de Aur (03 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea (14 02 2015)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).