]]>De sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan, cel dintâi Mucenic al creștinismului, duminică, 27 decembrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul zălăuan Ortelec. Alături de Preasfinția Sa au slujit Părintele Septimiu Gudea, inspector contabil la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, Părintele paroh Nicolae Gudea și Părintele Călin Blaga, preot misionar în cadrul Protopopiatului Zalău, după cum ne informează Biroul de presă al Episcopiei Sălajului. Răspunsurile la strană au fost date de către grupul vocal de fete „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Zalău. După rostirea cuvântului de învățătură, copiii au susținut un concert de colinde și au interpretat piesa Irozii, fiind răsplătiți, apoi, cu daruri de către Moș Crăciun. De asemenea, Părintele paroh Nicolae Gudea a oferit Preasfințitului Părinte Petroniu o icoană cu chipul Sfântului Arhidiacon Ștefan. În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat un spațiu amenajat la demisolul locașului de cult. Acest spațiu a fost creat cu scopul organizării aici a diferite programe de tip afterschool pentru copiii din parohie. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat diplome de apreciere dascălilor implicați în acest proiect și membrilor consiliului parohial, care au susținut amenajarea spațiului în vederea desfășurării acestor activități. Credincioșii parohiei au avut bucuria de a se închina la un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, aduse în această zi spre închinare de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău. Satul Ortelec a fost atestat documentar pentru prima oară în anul 1411, sub numele de Varteleke, însă azi, este înglobat în oraşul Zalău sub formă de cartier, ca urmare a dezvoltării urbei. Însă, din descoperirile arheologice reiese faptul că este o localitate mult mai veche. Astfel în 1962 este descoperită o figură zoomorfă din bronz, înfăţişând un capricorn - emblema corpului de trupă XIII – Gemina. Acest lucru nu este de mirare întrucât Ortelecul este situat la doar câțiva kilometri de cetatea romană “Porolissum” – Moigrad. În Ortelec se remarcă locul unui vechi castru pe locul numit “Cetate” şi unde se înalţă astăzi bisericuţa “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Se presupune că din ruinele acestui castru s-a ridicat în 1840 această biserică şi locul se cheamă până în ziua de astăzi “Cetate”. Cu timpul, această bisericuţă a devenit neîncăpătoare şi credincioşii şi-au dorit o biserică nouă, mai mare. Astfel, în anul 2006 părintele paroh Nicolae Gudea a purces la ridicarea noului locaș de cult cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, lucrări care au fost finalizate în anul 2013. Cu prilejul slujbei de sfințire, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat atunci părintelui Nicolae Gudea distincția „Crucea Sălăjană pentru clerici”. Astăzi, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat părintelui Nicolae o „Diplomă de Ctitor al Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului”, oferindu-i totodată o machetă la scară redusă a Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Sfantului Arhidiacon Ètefan la Ortelec, Zalau
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 548
Id: 59852
Data: Dec 28, 2015
Imagine:
]]>Căsuţa mică, dar primitoare din Siliştea Snagovului, județul Ilfov, a fost, duminică, 27 decembrie 2015, loc de pelerinaj pentru sute de persoane care au venit de .....
Data: Dec 28, 2015
]]>La inițiativa Părintelui Constantin Ghiță, parohul Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae și Izvorul Tămăduirilor - Târgșoru Vechi din Protoieria Ploiești Sud, a avut loc un concert .....
Data: Dec 28, 2015
]]>În a treia zi de Crăciun, 27 decembrie 2015, când se face pomenirea Sfântului Apostol și Arhidiacon Ștefan, la ceas de seară, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul .....
Data: Dec 28, 2015
]]>În Duminica după Naşterea Domnului şi totodată ziua de prăznuire a Sfântului Arhidiacon Ştefan, 27 decembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a .....
Data: Dec 28, 2015
]]>Românii ortodocși din Nürnberg - Germania au sărbătorit și în acest an Praznicul Nașterii Domnului alături de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolit Ortodox Român al .....
Data: Dec 28, 2015
]]>În a treia zi de Crăciun, duminică seara, 27 decembrie 2015,când Biserica Ortodoxă l-a cinstit pe Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Siluan, .....
Data: Dec 28, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Duminica infricosatoarei judecati (09 martie 2013)
Biblia in istorie - Vindecarea orbului din nastere (08 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (8 septembrie 2012)
Biblia in istorie - Sfintii Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (15 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Sfintilor Romani - Chemarea Sf Apostoli (06 iulie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Ortodoxiei (23 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).