Seara de inalta traire duhovniceasca la Targu Jiu

Luni, 7 aprilie 2014, Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu a sustinut o conferinta la Târgu Jiu în cadrul Serilor «Filocaliei». Conferinta a avut ca tema: “Pregatirea tânarului pentru sarbatoarea Sfintelor Pasti, într-o societate secularizata”.“Devansata cu o zi, fața de programarea anterioara, ultima zi a Serilor «Filocaliei» la Tg. Jiu a fost un praznic duhovnicesc de aleasa ținuta, sala Cercului militar din orasul lui Brâncusi dovedindu-se o gazda bineprimitoare pentru cei veniți sa preguste din dulceața neasemuita a învațaturii dreptmaritoare, expuse cu daruire și competența de catre Mitropolitul Olteniei”, a precizat prof. Vasile Gogonea.Tânarul de azi, care se pregatește pentru Sarbatoarea Învierii Mântuitorului. Având ca tema de dezbatere: “Pregatirea tânarului pentru sarbatoarea Sfintelor Pasti, într-o societate secularizata”, IPS Irineu a subliniat bucuria de a participa “la aceasta meditație, la aceasta retrospectiva a momentelor de dinaintea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, dar, noi, evident, ca vorbim despre modul în care tânarul de astazi, într-o societate secularizata, se pregatește pentru Sarbatoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Desigur, prin tânar nu înțelegem doar o persoana cuprinsa în câțiva ani, ci, ne gândim la omul contemporan, omul de astazi, care se pregatește ca sa întâmpine Învierea Mântuitorului, printr-o pregatire sufleteasca și într-o actualizare a momentului rastignirii Mântuitorului Iisus Hristos, a patimilor, a punerii în mormânt, a Învierii și dupa aceea, din prima saptamâna de dupa Paști. Am putea cuprinde aceasta meditație între patimire și apoteoza Învierii. Mântuitorul Iisus Hristos le-a vorbit despre misiunea Sa rascumparatoare, în mai multe rânduri Sfinților Apostoli. Mesajul Sau era sa-i întareasca, sa-i faca mai curajoși în fața unui moment crucial al Rastignirii Sale. Ne putem întreba și putem da un raspuns despre felul morții Mântuitorului și al iconomiei dumnezeiești în realizarea acesteia. Este vorba despre moartea Domnului! Astazi suntem obișnuiți cu acest fel de a vorbi, pentru ca știm ca dupa moartea Mântuitorului urmeaza imediat Învierea, de aceea, nici nu ne înspaimântam prea mult, iar taina credinței ne și întarește, ca sa ne bucuram de acest praznic al Mântuitorului nostru. Așadar, Mântuitorul îi pregatește pe Sfinții Apostoli pentru aceasta zi a patimirilor Sale, aceasta Saptamâna de înfruntare între stapânitorul acestui veac și Însuși Fiul Lui Dumnezeu!”, tocmai pentru a detalia momentele cruciale care alcatuiesc în succesiunea lor întregul calvar al patimirii Mântuitorului Iisus Hristos”.“Lazar moare cu trupul, dar nu moare cu sufletul”! În conținutul expunerii sale, IPS Parinte Mitropolit Irineu a deslușit marea taina a învierii lui Lazar, ca o pregatire a Învierii Mântuitorului Hristos, ca o uvertura a ceea ce înseamna durerea, întristarea și suferința pentru firea omeneasca, toate constituind elemente lamuritoare și de netagaduit ca Mântuitorul Iisus Hristos înseamna pentru noi toți, Viața și Înviere! Dincolo de umbra de tristețe a pacatului morții pamântești, sa acceptam, totuși, ca: “Mântuitorul Hristos lacrimeaza pentru ca omul a ajuns într-o neputința totala datorita pacatului, iar moartea, ca rod al pacatului, n-a facut altceva decât sa distruga firea noastra umana, mai degraba, trupul nostru, pentru ca sufletul nu este muritor! Deci, Lazar moare cu trupul, dar nu moare cu sufletul! Lazar se descompune trupește, dar nu se destrama sufletește! Sufletul continua sa traiasca în Împarația Lui Dumnezeu și sa aștepte momentul învierii de obște, când se va uni iarași cu trupul, iar acest trup transfigurat, se va bucura de fericirea veșnica și de Împarația Cerurilor. “Mântuitorului Iisus Hristos a primit ca sa sufere pentru noi”!Accentuând faptul ca Dumnezeu nu s-a îndeparat niciodata de firea omeneasca în suferința, ca El este Împaratul Slavei care va intra în Cetatea Sfânta triumfator și aclamat de mulțime, calare pe mânzul asinei, Arhiepiscopul Craiovei a ținut sa atraga atenția ca: “Mântuitorul Iisus Hristos știe ca din acest moment de bucurie și de primire calduroasa, va începe calvarul Sau, Rastignirea Sa, și ca aceste momente vor fi pentru El, pe de o parte, cuprinse de tristețe, de suferința, de durere, pentru ca firea umana este patrunsa de aceste suferințe și aceste dureri! Este o asumare de bunavoie a Mântuitorului Iisus Hristos, Care înca de la zamislirea Sa în pântecele Fecioarei Maria, a primit ca sa sufere pentru noi și sa rabde pentru noi! Acestea sunt și caractetristicile și consecințele unirii cu firea umana. El nu luat o fire umana marcata de pacatul stramoșesc, ci a luat toate durerile și suferințele omului, și numai ale omului, ci, ale întregului neam omenesc. El e-a spus Sfinților Apostoli, Ioan și Iacob, ca El va bea paharul morții și se va boteza cu botezul suferinței, aceesta reieșind chiar din întrebarea pe care Domnul a pus-o Sfinților Apostoli: «Veți putea bea paharul pe care îl beau Eu, și va voi boteza cu Botezul cu care ma botez Eu?». Deci, paharul pe care Domnul l-a baut și suferința pe care El și-a asumat-o de bunavoie, sunt cuprinse toate în firea sa umana! Deci, toate sunt la un loc, toate sunt prezente în durerea Mântuitorului Iisus Hristos, și chiar sunt chemate toate ca sa spuna, ca toate acestea trebuie sa fie scoase din existența omului, pentru ca de la Mântuitorul Iisus Hristos, de la cel aflat pe Cruce, chiar daca a mai ramas durere în inima noastra, acestea nu mai sunt cu greutate sau imposibil de suportat, deoarece Însuși Mântuitorul Iisus Hristos este Acela Care a biruit și a spus: «Îndrazniți, Eu am biruit lumea!». Adica, biruirea lumii, nu înseamna a birui ceva din ceea ce este în lume, iar prin cuvintele: «Îndrazniți, Eu am biruit lumea!», vrea sa arate ca tot ceea ce este în lume rau, dureros și apasator, toate laolata sunt biruite prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, jertfa care îmbrațișeaza atât pe cei dinaintea Lui, dar, și pe cei care urmeaza dupa El, pâna la sfârșitul veacurilor”!Un moment de aleasa traire duhovniceasca!Dupa ce ÎPS Parinte Mitropolit a raspuns la întrebari venite din rândul celor prezenți în sala, a urmat un moment artistic de aleasa simțire și de profunda traire duhovniceasca, prezentat de catre Grupul «Tisa», de datini și obiceiuri de la Tismana, o secție externa a Școlii de Arta Populara din Tg. Jiu, grup condus de dna prof. Maria Corlan Mischie, prin glasul copilașilor cu lumânarile arzând, care au marturisit sfios ca “un cor de îngeri cânta”! Așa cum, de altfel, a cântat și ne-a încântat d-na prof. Angelica Mirea, cu pricesnele sale neasemuite și cu adresabilitate directa la inimn celor prezenți, iar momentul final de revelație duhovniceasca a fost încheiat de Grupul «Nikofonis» al preoților din protoieriile Tg. Jiu Nord și Tg. Jiu-Sud!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 455

Id: 39607

Data: Apr 8, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar