Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe Ismail, a fost serbat marți la Mănăstirea Suruceni prin Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Vladimir al Chişinăului (Biserica Ortodoxă Rusă).
Așezământul monahal din satul Suruceni, Republica Moldova, este mănăstirea de metanie a Sfântului Dionisie pe care singurul român canonizat în 2018 a păstorit-o timp de 26 de ani. Acolo se află moaștele sale, descoperite în data de 10 iulie 2018, în timpul unor lucrări de consolidare.
Mitropolitul Vladimir a slujit împreună cu mai mulți ierarhi din Mitropolia Chișinăului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul de maici al Mănăstirii Suruceni, informează Mitropolia Chișinăului.
Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir l-a numit pe sfântul cinstit în 17 septembrie „personalitate de o complexitate rar întâlnită”.
„Ierarhul Dionisie a strălucit prin autentica sa viață monahală, activitatea pastoral-misionară, prin formarea sa duhovnicească și intelectuală, prin aplecarea sa constantă spre nevoile credincioşilor pe care i-a păstorit, cât și prin calităţile de bun chivernisitor al Bisericii lui Hristos”, a subliniat ierarhul.
După Sfânta Liturghie, soborul condus de Mitropolitul Chișinăului, a oficiat o slujbă de Te Deum în cinstea Sfântului Ierarh Dionisie.
Sfântul Dionisie reprezintă una dintre marile personalități eclesiastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, fiind și un luptător pentru realizarea statului național unitar român.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât joi, 25 octombrie 2018, canonizarea sa în anul Centenarului Marii Uniri, dar și anul în care s-au împlinit 100 ani de la alegerea lui ca arhiereu.
Vezi și Cine a fost Dionisie Erhan, cel mai nou sfânt român?
Mediul online a devenit un spațiu în care românii petrec foarte mult timp. La nivelul anului 2017 adulţii navigau aproape 4 ore pe zi, iar ultimele statistici arată că trei din zece copii sunt prezenţi aprox. 6 ore zilnic în mediul virtual.
Extinderea timpului .....
Data: Sep 17, 2019
Sfânta Sofia, cinstită de ortodocși în data de 17 septembrie, și-a botezat cele trei fiice cu numele celor trei virtuți creștine: Pistis (Credință), Elpis (Nădejde) și Agapis .....
Data: Sep 17, 2019
Peste 120 de şcolari din clasele I-VIII urmează cursurile în Ciugud la Şcoala Smart, prima de acest gen din mediul rural românesc.
Printre noutăţile aduse de această şcoală se află iluminarea sălilor de clasă pe baza unor sisteme de senzori, table interactive şi .....
Data: Sep 17, 2019
Părintele Radu Preda este noul paroh al comunităţii româneşti din München arondată Bisericii Buna Vestire din oraşul german.
Instalarea a avut loc duminică la finalul Sfintei Liturghii oficate de Episcopul vicar Sofian Braşoveanul.
Radu Preda îi urmează .....
Data: Sep 17, 2019
„Educația este cea mai bună investiție”, a afirmat Arhiepiscopul Ieronim al Atenei la slujba de sfințire a grădiniței Buna Vestire a Maicii Domnului din Dilesi cu ocazia începutului noului an .....
Data: Sep 17, 2019
Douăzeci de copii de la Centrul de Plasament pentru copii cu deficiențe „Floare de colț” din Municipiul Făgăraș au participat într-o tabără în cadrul proiectului „Povești pentru suflet”.
Tabăra a fost organizată în perioada 9-13 septembrie de Departamentul de .....
Data: Sep 17, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).