Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat luni Sfânta Liturghie la Mănăstirea Negru Vodă, care adăpostește moaștele Sf. Ioanichie cel Nou.
În omilia sa, ierarhul a prezentat pe scurt viața sfântului cuvios, amintind de marea bucurie a muscelenilor de a-l avea aproape pe tainicul rugător din Valea Chiliilor, un loc din zona Muscelului unde numeroși sihaștri au viețuit de-a lungul secolelor.
După liturghie a fost oficiată și slujba parastasului pentru ctitorii și slujitorii mănăstirii.
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a trecut la cele veșnice în anul 1638, după 30 de ani petrecuți într-o peșteră aflată pe valea Râului Dâmbovița. A fost descoperit în anul 1944 de Egumenul Pimen Bărbieru al Mănăstirii Cetățuia – Negru Vodă.

Hotărârea pentru canonizare a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2008, iar proclamarea locală a canonizării s-a făcut în data de 26 septembrie 2009.
Din data de 20 ianuarie 2013 moaștele sfântului au fost mutate de la Mănăstirea Cetățuia – Negru Vodă la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel.
Cuviosul este mărturisit de credincioși ca ocrotitor al familiilor creștine, mijlocitor pentru cei care doresc să nască prunci și tămăduitor al bolnavilor.
Părintele Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților a anunțat că eparhia va premia în octombrie cele mai îngrijite și bine organizate cimitire ale mănăstirilor și parohiilor.
Ierarhul le-a recomandat .....
Data: Jul 27, 2021
Părintele Episcop Ioan Casian a sărbătorit-o sâmbătă pe Sfânta Muceniță Hristina alături de românii ortodocși din Ottawa, Canada, care o au ca a doua ocrotitoare a parohiei .....
Data: Jul 27, 2021
Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC) a recunoscut la finele lunii trecute statutul de misiune creștină caritabilă specializată al Organizației .....
Data: Jul 27, 2021
Mitropolitul ales al Franţei, Arhim. Dimitrie Ploumis, a fost hirotonit arhiereu duminică în Catedrala Sfântul Gheorghe din Fanar, informează Orthodox .....
Data: Jul 27, 2021
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a participat luni la hramul bisericii comunității române din Istanbul, unde a vorbit despre Sf. Paraschevi, lupta duhovnicească și puterea femeilor creștine de .....
Data: Jul 27, 2021
„Copiii auzitori să cunoască lumea surzilor şi surzii să cunoască lumea lor”, explică părintele Mirel Ilie obiectivele schimbului de experienţă pe care intenţionează să-l organizeze în această vară.
Tocmai s-a întors dintr-o tabără organizată în Munţii Ciucaş pentru .....
Data: Jul 27, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).