Episcopul Sălajului își serbează onomastica în ziua de cinstire a Sfântului Mucenic Petroniu, un martir care a suferit chinuri cumplite pentru credința în Hristos în secolul II, pe timpul împăratului roman Adrian.
Episcopul Petroniu Sa s-a născut în 30 noiembrie 1965 în localitatea Târgu-Mureș, județul Mureș, din părinții Traian și Fira Florea (ca al 8-lea dintre cei 9 copii ai familiei).
Cursurile școlii primare, gimnaziul și prima treaptă de liceu le-a urmat în Târgu- Mureș.
Între anii 1983-1988 a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj- Napoca.
În iulie 1988 a dat examen de admitere la Institutul Teologic Ortodox din Sibiu și a fost declarat admis.
Din septembrie 1988 până în iunie 1989 și-a satisfăcut stagiul militar, ca soldat cu termen redus, într-o unitate militară din Lugoj, județul Timiș.
În anul universitar 1989-1990 a urmat cursurile anului I ale Institutului Teologic Ortodox din Sibiu.
În octombrie 1990 s-a transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj- Napoca (nou înființată), pe care a absolvit-o în iunie 1993.
Teza de licență cu titlul: „Moise la interferența realității istorice și a reflecțiilor patristice” a susținut-o în sesiunea iunie 1993, obținând nota 10, iar ca medie generală a celor patru ani de facultate a avut 9,67.
În anul universitar 1993-1994 a urmat cursuri de greacă modernă în cadrul secției de Filologie a Facultății de Filozofie din cadrul Universității Aristotel, Tesalonic, Grecia, pe care le-a absolvit cu calificativul „excepțional”.
Între iunie 1994 – decembrie 1998 a fost doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă din Tesalonic.
În 15 decembrie 1998 și-a susținut teza de doctorat cu titlul: „Literatura patrologică românească în secolul XX”, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic, obținând calificativul: „excepțional”.
În 15 ianuarie 1999 a depus jurământul de doctor în teologie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic.
În 4 februarie 1999 a dat examen și a fost admis ca preparator la disciplinele: Catehetică, Omiletică și Practică Pedagogică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
În 10 aprilie 1999 a fost hirotonit diacon.
În noaptea Sfintelor Paști din 11 aprilie 1999 a fost hirotonit preot celibatar pe seama catedralei arhiepiscopale din Alba-Iulia.
La data de 4 iunie 2000 a primit distincția de iconom stavrofor.
În 27 iunie 2000 a fost tuns în monahism de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei de Alba Iulia, fiind închinoviat la catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, care are regim de mănăstire, schimbându-i-se numele din Petru, în Petroniu. În aceeași zi a fost ridicat la rangul de protosinghel.
În sesiunea de lucru din 12 septembrie 2000 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei.
În 14 septembrie 2000 Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei de Alba Iulia l-a hirotesit arhimandrit.
În 1 octombrie 2000 a fost hirotonit și instalat arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei. Hirotonia a avut loc în „Biserica cu lună” din Oradea.
În anul 2001 Ministerul Educației Naționale din România i-a echivalat diploma de doctor în teologie.
Între anii 2001 și 2007 s-a ocupat de lucrările de ridicare a catedralei episcopale din Oradea și de renovare ale Centrului Eparhial.
Între anii 2002 – 2005 a predat cursuri de „Formare duhovnicească” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Oradea.
În anul 2007 a identificat și dobândit în Zalău un sediu provizoriu pentru Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, iar în 2008 l-a amenajat în funcție de cerințele impuse.
În 5 martie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop titular al Episcopiei Sălajului, iar în 13 aprilie același an a fost întronizat ca întâistătător al acestei Eparhii în catedrala Înălțarea Domnului din Zalău.
Foto credit: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 260
Id: 74667
Data: Sep 4, 2021
Imagine:
La ediția a 26-a a „Colocviilor Putnei” au fost prezentate mai multe comunicări legate de „Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni”, reeditată anul acesta, la 150 de ani de la eveniment.
Au fost făcute referiri la apelativele adresate Sf. Ștefan cel Mare în .....
Data: Sep 4, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a împlinit sâmbătă vârsta de 73 de ani.
IPS Serafim s-a născut în data de 4 septembrie 1948 în localitatea Boholţ, Făgăraş, într-o familie cu cinci copii, fiind .....
Data: Sep 4, 2021
Preotul Vlad-Sergiu Sandu de la Parohia Firiteaz a fost distins sâmbătă, 04 septembrie 2021, cu Premiul de Excelență la prima ediție a Galei Administrației Arădene.
În cadrul acesteia, mai multe personalități au primit premii și distincții în semn de apreciere .....
Data: Sep 4, 2021
Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a spus vineri la Mănăstirea Stânișoara că „îi cinstim pe Sfinții Neofit și Meletie pentru că și-au închinat cu totul viața lui Dumnezeu. Îi cinstim ca pe cei care s-au făcut părtași vieții dumnezeiești, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: ‹Nu .....
Data: Sep 4, 2021
Ziua Internaţională a Carităţii este celebrată în fiecare an în data de 5 septembrie. Aceasta are ca obiectiv sensibilizarea şi mobilizarea oamenilor, a ONG-urilor şi a altor forţe interesate din întreaga lume pentru a-i ajuta pe alţii, prin voluntariat şi prin activităţi .....
Data: Sep 5, 2021
Patriarhul României a sfințit duminică, 05 septembrie 2021, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mercurie” și „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul Titan al Capitalei.
Cu această ocazie, preotul paroh Paul Lepădatu, care este și principalul ctitor .....
Data: Sep 5, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).