]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 15 martie 2015, duminica Sfintei Cruci, tinerii Nepsis și o parte din credincioșii de la Paraclisul Episcopal ”Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu” din Roma - Torre Spaccata au participat la Sfânta Liturghie ce a avut loc pentru prima dată în acest an în cripta Bisericii Sfinților Bonifaciu și Alexie din Roma, situată pe colina Aventino, informează episcopia-italiei.it Împreună cu părintele Gabriel Popescu a slujit diaconul Gheorghe Zavate, iar strana a fost înfrumusețată de cântarea tinerilor prezenți. După încheierea Sfintei Liturghii, tinerii s-au închinat la moaștele Sfântului Alexie, păstrate în altarul superior al acestei biserici. Această sărbătoare are o însemnătate aparte, deoarece ne găsim în pragul pomenirii Sfântului Alexie Omul lui Dumnezeu (17 martie), ocrotitorul comunității . Evenimentul a avut loc gratie bunăvoinței Părintelui Bruno Masetto, superiorul acestui așezământ, care, cu ceva timp în urmă, cu ocazia unor pelerinaje la moaștele Sfântului Alexie, a oferit posibilitatea să se revină în această biserică și pentru Sfânta Liturghie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 539
Id: 49831
Data: Mar 16, 2015
Imagine:
]]>La sfârșitul săptămânii trecute, două lăcașuri de cult din Mehedinți au primit vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, după cum ne-a .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În Duminica a treia a Postului Mare, 15 martie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În ziua de 15 martie a.c., în Duminica a treia a Postului Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În Duminica a treia din Postul Sfintelor Paşti, închinată Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul pelerinilor .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În Duminica a III-a din Postul Mare, la 15 martie 2015, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a oficiat în biserica Sf. Mc. Paraskevi - Pikridion din .....
Data: Mar 16, 2015
]]>În duminica a treia a Sfântului şi Marelui Post credincioşii Parohiei “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din municipiul Coslada (Madrid) au primit vizita Preasfinţitului Părinte Timotei .....
Data: Mar 16, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).