In Biserica Ortodoxa, este sarbatorit maine, 30 iulie, Sfantul Sfintit Mucenic Valentin. Cu aceasta ocazie, la Biserica Delea Noua din Bucuresti, unde se afla particele din sfintele moaste ale Sfantului Sfintit Mucenic Valentin, astazi, 29 iulie, in ajunul sarbatorii, la orele 17.00, se va oficia slujba Vecerniei cu Acatist, iar in ziua de sambata, 30 iulie, incepand cu orele 9:30, se va savarsi Sfanta Liturghie. Cu prilejul acestui popas duhovnicesc, al cinstirii Sfantului Valentin, vindecator si rugator pentru toti cei aflati in suferinta, Parohia Delea Noua, prin grija Comitetului si a Consiliului Parohial, va oferi pachete de alimente si medicamente persoanelor aflate in dificultate. Sfantul Valentin s-a nascut in anul 175, la Interamna (Terni de astazi, in regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfantul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de catre Papa Victor I, in anul 197. Neobosit propovaduitor al Evangheliei, facator de minuni si vindecator, a fost iubit de catre credinciosii sai, pentru viata sa daruita lui Hristos si Bisericii Sale. A fost arestat, torturat si decapitat la Roma, la varsta de aproape o suta de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, in timpul persecutiilor imparatului Marc Aureliu. A fost ucis in secret, in timpul noptii, pentru a se evita rascoala populatiei din Terni. Trupul sau a fost luat de catre ucenicii sai, Procul, Efeb si Apolonie, dus in cetatea Interamna, unde slujise ca Episcop, si ingropat cu mare cinste. (Vietile Sfintilor, pe luna iulie, retiparita si adaugita cu aprobarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, dupa editia din 1901-1911, Editura Episcopiei Romanului – 1997).
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 639
Id: 15490
Data: Jul 29, 2011
Imagine:
In perioada 23-25 iulie 2011, Corul 'Byzantion' din Iasi, condus de prep. univ. drd. Adrian Sirbu, cadru didactic la Universitatea de Arte 'George Enescu' din Iasi, a participat la Festivalul International de Muzica Ortodoxa din Sankt Petersburg, Rusia, dupa cum informeaza Ziarul Lumina , .....
Data: Jul 29, 2011
Prima zi a activităţilor Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început la Nemţişor cu Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul .....
Data: Jul 30, 2011
Cea de-a XIII-a editie a Zilelor culturale Monahul Nicolae Delarohia a ajuns la final. Manifestarile dedicate parintelui Nicolae Steinhardt s-au incheiat astazi, 30 iulie 2011, la Catedrala Episcopala Sfanta Treime din Baia Mare cu vernisajul unei expozitii de icoane, in prezenta .....
Data: Jul 30, 2011
Evanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35'In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, doi orbi se tineau dupa El strigand si zicand: Miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar dupa ce a intrat El in casa, au venit la El .....
Data: Jul 30, 2011
Adunarea generala anuala a organizațiilor ortodoxe Pro-Vita din Romania s-a incheiat astazi, 30 iulie 2011, la Seminarul Teologic Veniamin Costachi de la Manastirea Neamț, dupa cum ne informeaza Radio TRINITAS.Membrii asociațiilor au discutat despre pericolele cu care se confrunta familia .....
Data: Jul 31, 2011
Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei va resfinti maine, 31 iulie 2011, biserica din comuna Rachitele, informeaza Radio TRINITAS. Slujba de resfintire a locasului de cult va incepe la ora 8:00. Mai apoi de la ora 10:00 va fi savarsita Sfanta Liturghie Arhiereasca. Dupa .....
Data: Jul 31, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).