Biserica Ortodoxa Româna cinstește la 30 noiembrie pe Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei Sfântul Ierarh Andrei s-a nascut din parinti tematori de Dumnezeu, ai caror stramosi erau „vlahi” sau „aromâni”, vietuitori în Balcani, care, din cauza stapânirii turcesti, în veacul al XVIII-lea, s-au refugiat în câteva tari crestine, din Imperiul Austriac. Familia Şaguna când, din voia lui Dumnezeu, a adus pe lume pe Anastasie, viitorul sfânt ierarh al Ardealului, se gasea în orasul Miscolt, în nord-estul Ungariei. Era în preajma Craciunului din anul mântuirii 1808. Vrednica sa mama, Anastasia, a dat pruncului nou-nascut numele ei, care înseamna „înviere”. Dupa ce a venit pe lume Anastasie, la câtiva ani tatal sau a plecat la cele vesnice. Astfel, Anastasia Şaguna se regaseste în fata necazurilor vietii cu trei copii: Evreta, Ecaterina si Anastasie, ramasi orfani de tata. Înfruntând mari lipsuri materiale, a reusit sa faca din ei oameni crescuti în frica de Dumnezeu, pastratori ai sfintelor predanii ortodoxe. Anastasie a fost dat sa învete la cele mai bune scoli ale timpului: scoala primara „greco-valaha” din Miscolt, întretinuta de parohia aromâneasca de acolo, gimnaziul „inferior” din Miscolt, gimnaziul „superior” (liceul) din Pesta (azi Budapesta), apoi la Universitatea din acel oras, unde a facut studii stralucite de Filosofie si Drept. La terminarea studiilor, tânarului Anastasie i se deschidea în fata o frumoasa cariera de avocat, judecator sau profesor. Însa la îndemnul evlavioasei sale mame, a plecat la Vârset (în Banatul sârbesc de azi) si s-a înscris la Seminarul teologic româno-sârb de acolo. La absolvire intra ca frate în manastirea sârbeasca Hopovo, unde, la nici 25 de ani, a cerut sa fie tuns în monahism. A primit numele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. Era un calugar învatat, cu studii de drept, filozofie si teologie, bun cunoscator al limbilor româna (inclusiv dialectul aromân), maghiara, germana, sârba, greaca, latina si slavona. Cu toate acestea, noul ostas în slujba Domnului Hristos s-a ostenit întru smerenie si ascultare desavârsita, lucrând cu timp si fara timp în împlinirea virtutilor, sporind în evlavie si rugaciune curata, desavârsindu-se duhovniceste si înaltându-se, prin cunoastere, catre asemanarea cu Dumnezeu. A fost apreciat foarte mult de ierarhii ortodocsi sârbi, care l-au rugat sa paraseasca linistea manastirii si sa activeze în cadrul Mitropoliei de la Carlovit. Facând ascultare, împlineste aceasta chemare si, timp de 13 ani, activeaza ca rector, asesor (consilier) mitropolitan, profesor de seminar si ca egumen la patru manastiri sârbesti (Iazak, Besenovo, Hopovo si Covil).În vara anului 1846 mitropolitul de la Carlovit l-a numit „vicar general” al Episcopiei românesti vacante a Transilvaniei, cu sediul la Sibiu; în decembrie 1847 „soborul” protopopilor ardeleni l-a propus ca episcop, fiind confirmat de Curtea imperiala din Viena si hirotonit arhiereu de catre mitropolitul din Carlovit în Duminica Tomii a anului 1848. Chiar în ziua hirotonirii a plecat spre Sibiu, unde poporul român ortodox îl astepta ca pe un izbavitor. S-a implicat direct si cu multa daruire în toate actiunile de reabilitare a identitatii culturale si spirituale a natiunii românilor ardeleni, pe primul loc fiind recunoasterea lor ca „natiune” egala în drepturi cu maghiarii, sasii si secuii si desfiintarea iobagiei. În plan bisericesc Mitropolitul Andrei Şaguna a luptat cu mult curaj, timp de 15 ani, pentru iesirea Bisericii românesti din Ardeal de sub jurisdictia Mitropoliei sârbesti de la Carlovit, sub care a fost asezata în mod abuziv de Curtea imperiala de la Viena. Lupta lui a fost încununata de izbânda în decembrie 1864, când s-a aprobat restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului (desfiintata în 1701 de autoritatile de stat de atunci), iar Andrei Şaguna a devenit arhiepiscop al Sibiului si mitropolit al românilor din Ardeal, Banat si „partile de vest” (Crisana). El a întocmit apoi o lege de organizare, cunoscuta sub numele de Statutul organic, aprobata de un Congres national-bisericesc în anul 1868, prin care se prevedea autonomia Bisericii sale fata de stat, dar si participarea laicilor la conducerea vietii bisericesti, în probleme administrative si economice. Biserica din Ardeal s-a condus dupa acest statut pâna în anul 1925, dar principiile lui de baza s-au pastrat si în Statutele urmatoare pâna azi. Mitropolitul Andrei a fost un adevarat „ctitor” al învatamântului si culturii românesti din Ardeal. El a reorganizat vechea scoala teologica de la Sibiu ca un Institut teologic-pedagogic, cu doua „sectiuni”, în care se pregateau viitorii preoti, dar si învatatorii celor aproximativ 800 de scoli primare din Ardeal, îndrumate de Biserica (mai mult de jumatate fiind înfiintate în timpul lui). Tot el a întemeiat Gimnaziul cu opt clase din Brasov (actualul Colegiu „Andrei Şaguna”), un Gimnaziu la Brad, în judetul Hunedoara, o scoala „reala-comerciala” în Brasov, a initiat cursuri pentru nestiutorii de carte în fiecare parohie. La Sibiu a înfiintat o „tipografie diecezana”, în care s-a tiparit ziarulTelegraful Român (din ianuarie 1853 pâna azi, în mod neîntrerupt), Calendarul eparhial (numit aziÎndrumatorul bisericesc, din 1852 pâna azi), o serie de manuale pentru scolile primare, dar si manuale pentru învatamântul teologic (unele scrise de el însusi), toate cartile de slujba, unele în mai multe editii, o noua editie a Bibliei, în 1856-1858 si multe altele. Tot Şaguna a fost acela care a obtinut acordul autoritatilor pentru înfiintarea Asociatiunii transilvane pentru literatura si cultura poporului român (ASTRA). A acordat burse, din fondurile Arhiepiscopiei, unor tineri care urmau studii gimnaziale si universitare, din rândul carora s-a format elita intelectuala a Ardealului de altadata. El a organizat actuala resedinta mitropolitana din Sibiu, a ctitorit biserica din Gusterita (azi cartier al Sibiului) si a îndemnat preotii si credinciosii sa contribuie cu banii si bratele la ridicarea unor biserici si cladiri scolare. Intentiona sa zideasca o catedrala în Sibiu, dar nu a reusit sa strânga banii necesari pentru începerea lucrarilor. A fost un ales rugator si postitor, un desavârsit liturghisitor, predicator si pastor de suflete, care a pastrat în permanenta legatura cu clerul si credinciosii. A trecut la cele vesnice la 16/28 iunie 1873, fiind îngropat lânga biserica mare din Rasinari, asa cum a rânduit el însusi prin testament, fiind prohodit de un singur preot, „fara predica si fara pompa”. Cu toata smerenia lui, cu adevarat calugareasca, poporul dreptcredincios l-a cinstit cum se cuvine si dupa moarte, socotindu-l între cei mai de seama ierarhi pe care i-a avut Ardealul. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfintilor în anul 2011, rânduindu-i pomenirea în ziua de 30 noiembrie.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 907

Id: 36056

Data: Nov 30, 2013

Imagine: