Biserica Ortodoxa cinsteste la 8 mai pe Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan. Sfântul Ioan Evanghelistul a fost fiul pescarului Zevedei si al sotiei lui, Salomi. Pescuind odata la Marea Tiberiadei, a venit Iisus si, stând pe tarm, i-a chemat pe cei doi fii ai lui Zevedei, Ioan si Iacob, sa devina „pescari de oameni“. Cei doi frati l-au lasat pe tatal lor si l-au urmat pe Iisus.Sfântul Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezatorul si a fost chemat la apostolat de catre Mântuitorul împreuna cu fratele sau Iacob când se aflau pe tarmul Ghenisaretului, fiind alaturi de Petru si Andrei cei dintâi chemati la apostolie.Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel mai tânar dintre cei doisprezece Apostoli; se pare ca avea cam 25 de ani când a fost chemat la apostolie. A fost unul dintre Apostolii cei mai apropiati ai Domnului Iisus, si în Evanghelia sa, se numeste „ucenicul pe care îl iubea Iisus“ (Ioan 21, 20). El este cel care s-a rezemat pe pieptul lui Hristos la Cina cea de Taina si ucenicul caruia Domnul, când era rastignit pe Cruce, i-a încredintat pe Preacurata Sa Maica. Dupa Înaltarea Domnului la Cer, Sfântul Ioan a luat-o pe Sfânta Fecioara Maria în casa sa, slujind-o pâna la adormirea ei. A participat la Sinodul Apostolic din Ierusalim. Apoi, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes (Asia), propovaduind credinta lui Iisus timp de 26 de ani. Tertulian si Fericitul Ieronim mentioneaza ca, din porunca împaratului Domitian (81-96), „Apostolul dragostei“ a fost exilat în insula Patmos unde a vietuit 15 ani. Aici el a scris Evanghelia sa, cele trei Epistole si cartea Apocalipsei.În timpul împaratului Nerva (96-98), Sfântul Ioan s-a întors la Efes, unde a murit în al treilea an al domniei lui Traian (98-117).
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 634
Id: 40442
Data: May 7, 2014
Imagine:
Specialişti în studii biblice din diferite centre universitare din ţară şi din străinătate (Austria, Italia, Germania, Slovenia, Georgia şi Republica Moldova) se reunesc în aceste zile la Iaşi pentru a dezbate diferite aspecte ale .....
Data: May 7, 2014
Reuniunea celor 9 cercuri de religie din judeţul Neamţ a avut loc în sala de festivităţi a unităţii şcolare nemţene. În cuvântul de deschidere, prof. dr. Mihai Giosan, inspectorul şcolar de religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean .....
Data: May 7, 2014
Evenimentul este organizat de Parohia Curelari din Iaşi, în colaborare cu Asociaţia religioasă ortodoxă „Oastea Domnului“ şi Fundaţia „Anamnesis“ din Iaşi,
cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului .....
Data: May 7, 2014
Părintele Mircea Constantin Munteanu a fost un păstor de suflete autentic, care, în timpul celor 33 de ani de slujire, s-a implicat în viaţa misionar-pastorală şi social-filantropică, lăsând un nume vrednic de cinste la parohiile .....
Data: May 7, 2014
Numirea noului protoiereu a fost făcută în cadrul Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Părintele Costică .....
Data: May 7, 2014
În perioada 9-11 mai 2014 la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu“ din Bârlad se va desfăşura faza naţională a concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească“. Evenimentul este organizat de .....
Data: May 7, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).