Sfântul Andrei, Apostolul Românilor, şi Sf. Andrei Şaguna au fost cinstiţi luni la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Liturghia a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, care a reamintit că reînfiinţarea Mitropoliei Ardealului i se datorează Sfântului Andrei Şaguna.
Ierarhul născut la Mişcolţ a luptat cu mult curaj, timp de 15 ani, pentru ieșirea Bisericii românești din Ardeal de sub jurisdicția Mitropoliei sârbești de la Carloviț, sub care a fost așezată în mod abuziv de Curtea imperială de la Viena.
Lupta lui a fost încununată de izbândă în decembrie 1864, când s-a aprobat restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului (desființată în 1701 de autoritățile de stat de atunci), iar Andrei Șaguna a devenit arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al românilor din Ardeal, Banat și „părțile de vest” (Crișana).

El a ajuns până în Dobrogea şi a adus aici cuvântul Evangheliei, poporul român născându-se ortodox.
Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat legătura dintre cei doi sfinţi sărbătoriţi în data de 30 noiembrie.
„La proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna a rânduit Dumnezeu ca Apostolul Andrei să fie prezent printre noi prin moaştele sale. Capul său a fost adus în această Catedrală la proclamarea canonizării Sfântului Andrei Şaguna. De asemenea, moaştele Sfântului Andrei Şaguna se află aici, în Catedrala pentru care a început adunarea de fonduri când păstorea românii din Transilvania, iar capul său păstrat într-o raclă a fost dus spre cinstire în toate parohiile şi mănăstirile unde am liturghisit în anii de după canonizare”, a subliniat ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Ardealului a acordat distincţia „Crucea şaguniană pentru clerici” părintelui vicar Ioachim Tomoiagă, protosinghelului Emilian Man, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, şi pr. lect. univ. dr. Petru Pantiş, slujitor al locaşului de cult şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de o parte a Coralei „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan-Alexandru Streza.
Foto credit: Mitropolia Ardealului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 281
Id: 72052
Data: Dec 1, 2020
Imagine:
ES Brândușa Predescu, Ambasadoarea României în Olanda, a acordat părintelui protopop Ioan Dură o Diplomă de Excelență „în semn de adâncă prețuire pentru cei 40 ani de activitate în slujba comunității românilor ortodocși și propășirea spiritualității și tradițiilor românești .....
Data: Dec 2, 2020
În mesajul transmis de Ziua Naţională a României, Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului a făcut apel la unitate şi la păstrarea valorilor perene ale poporului român, indiferent de contextul social în .....
Data: Dec 2, 2020
Au trecut 22 ani de la moartea unuia dintre cei mai mari duhovnici ai României: părintele Cleopa Ilie
Cu adevărat un dar de la Dumnezeu pentru poporul român, după cum l-a numit Patriarhul Daniel, părintele Cleopa şi-a pus amprenta asupra spiritualităţii .....
Data: Dec 2, 2020
Grădinița Buna Vestire a Patriarhiei Române oferă servicii de before-school și after-school pentru școlari. Acestea includ asistență educațională personalizată pentru fiecare elev și asistență tehnică pentru conectarea la cursurile online.
.....Data: Dec 2, 2020
Jandarmeria Română a sărbătorit anul acesta Ziua Naţională a României prin două momente pline de semnificaţii. Drapelul României a fost arborat pe vârful Parângul Mare, la 2519 metri altitudine, iar imnul naţional a fost interpretat de un jandarm, la pian, în Munţii Căpăţânii, la .....
Data: Dec 2, 2020
Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, transmite o poziție privind recomandarea Comisiei Europene (CE) ca slujbele de Crăciun să fie înlocuite cu inițiative online sau televizate:
„Comisia Europeană nu decide și nu poate impune nimic în sfera .....
Data: Dec 2, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
05 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Hristos a inviat
06 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Canonul Pastilor
01 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Veniti de luati lumina
04 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Binecuvantarea
03 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Evanghelia
10 Sfanta Manastire Putna - Cantari din Slujba Invierii - Laudele
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).