În ziua de pomenire a Sfântului Ilie Tesviteanul, Episcopul Lucian a explicat la Catedrala Episcopală din Caransebeș ce putem învăța din misiunea desfășurată pe acest pământ de proroc.
„Sfântul Ilie rămâne și pentru noi creștinii acestor vremuri un model de apărător și mărturisitor al dreptei credințe”.
„Sfântul Ilie ne învață să apărăm credința cea adevărată și s-o mărturisim, ne învață să ne rugăm profund și intens la biserică și acasă și să avem mai multă râvnă și evlavie față de cele sfinte și față de o viață autentică dusă în Hristos”, a spus Preasfinţia Sa.
Episcopul Caransebeşului l-a rugat pe Sfântul Proroc Ilie, în finalul omiliei sale, „să ocrotească pe mai departe Eparhia Caransebeșului, toată Mitropolia Banatului și pe toți cei care se închină adevăratului Dumnezeu, Cel Unul în ființă, întreit în persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”.
Prima dorinţă de a ridica la Caransebeş o catedrală episcopală a aparţinut Patriarhului Miron Cristea. Piatra de temelie a fost aşezată în data de 27 octombrie 1996.
Lăcaşul de cult a fost sfinţit în 12 septembrie 2010 de Patriarhul Daniel, împreună cu mai mulţi membri ai Sfântului Sinod.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit în ședință de lucru, marți, 21 iulie 2020, la Palatul Patriarhiei. Este prima ședință de lucru organizată în Aula Magna pentru a permite păstrarea distanței de siguranță. În cadrul ședinței PS Calinic Botoșăneanul a fost ales Arhiepiscop al .....
Data: Jul 21, 2020
Sfântul Sinod se întrunește marți pentru prima dată în ședință de lucru la Palatul Patriarhiei. În prima parte a întâlnirii prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost ales noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Lucrările au loc în Aula Magna .....
Data: Jul 21, 2020
Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie .....
Data: Jul 21, 2020
Patriarhul României a binecuvântat marţi seara corpul Belvedere din cadrul Centrului cultural misionar „Familia” – Pantelimon. Ceremonialul a avut loc după şedinţa .....
Data: Jul 21, 2020
Sfânta Xenia de Sant Petersburg va fi înscrisă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române prin hotărârea Sfântului Sinod reunit marţi în şedinţă de lucru la .....
Data: Jul 21, 2020
În ziua de marți, 21 iulie 2020, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăşurat
Data: Jul 21, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).