S-a implinit un veac de la nasterea Sfantului Ioan Iacob si 53 de ani de cand s-a stramutat la vesnicele locasuri. A trait putin, dar s-a rugat indelung si a agonisit lumina multa in suflet. Sunt si astfel de oameni care nu se incurca cu lucrurile si lucrarile intunericului. Fiii luminii agonisesc tot mai multa lumina si-si duc viata cautand mereu sa ramana departe de ceea ce ii poate instraina de Dumnezeu.Am auzit de Sfantul Ioan Iacob demult, intr-o vreme cand cenzura comunista nu ingaduia sa se aminteasca de el, iar stirile din Ţara Sfanta abia ajungeau pana la noi...Un preot din Falticeni, Gheorghe Baltag, mi-a povestit intaia oara despre el. Il cunoscuse in tineretile lui, la Cernauti si apoi la Manastirea Neamt si tot el l-a revazut cu trupul asezat in racla de abanos, la putin timp dupa minunata aflare a cinstitelor sale moaste, in 1980. Cativa ani mai tarziu l-am cunoscut pe unul dintre cei mai apropiati prieteni ai sfantului, arhimandritul Claudiu Derevleanu, dar si alte persoane care l-au vazut ori i-au retinut cuvintele, faptele, versurile. Toti aveau legatura cu Manastirea Neamt, unde-l intalnisera: patriarhul Teoctist, parintele Cleopa, parintele Petroniu Prodromitul si altii. Fascinat de marturiile lor, am adunat in ultimii ani propriile marturii. Recent, am gasit in Arhiva Sfantului Sinod, gratie domnului dr. Gh. Vasilescu, caruia ii adresez si pe aceasta cale multumiri, date inedite aflate in corespondenta Apocrisiarhilor de la Ie-rusalim cu Patriarhia Romana. Ele adauga o noua lumina la ceea ce se cunoaste deja in legatura cu marele sfant cuvios.Printre cei care mi-au vorbit cu un sfert de veac in urma despre Sfantul Ioan Iacob a fost arhimandritul Claudiu Derevleanu de la Manastirea Neamt. Era deja batran, putin comunicativ, retras, aproape necunoscut celor multi. Ucenicise in tinerete impreuna cu Sfantul Ioan Iacob si cu multi alti tineri in manastirea diriguita atunci de episcopul Nicodim Munteanu, mai tarziu mitropolit al Moldovei si patriarh al Romaniei.Dincolo de tacerea pe care o raspandea in juru-i, arhimandritul Claudiu Derevleanu mi-a relatat de cateva ori amanunte importante din viata Sfantului Ioan Iacob. El a oferit de fapt date si nume inedite care au constituit biografia Sfantului Ioan Iacob. Tanarul Ilie (Ioan Iacob) a dorit mult sa intre in cinul monahal dupa ce isi petrecuse copilaria si tineretea in mari incercari si lipsuri, fiind orfan de la o varsta foarte frageda. Privat de bucuriile si caldura sufleteasca cu care ar fi trebuit crescut, pruncul si-a indreptat de timpuriu nadejdile catre Dumnezeu, si nu catre oameni. Intru inceputurile vietii calugaresti a ucenicit la un monah deosebit de ravnitor din Manastirea Neamt, schimonahul Iov Burlacu (isi avea obarsia langa Falticeni), care se ingrijea de bolnita manastirii. Ziua supraveghea bolnavii, seara mergea la Utrenie si apoi se odihnea cateva ceasuri rezemandu-si capul pe un bolovan acoperit cu un laicer scovor taranesc de lana care se asterne pe jos sau cu care se impodobesc la tara lavitele si peretii (regionalism).Cu asprimea si nevointele parintelui Iov s-a obisnuit cuviosul Ioan inca de la inceput, pastrand acelasi duh in intreaga sa viata, care s-a sfarsit la doar 47 de ani. Pe langa ingrijirea celor suferinzi, monahul Ioan Iacob iubea mult cartile vestitei biblioteci nemtene, care adapostea pretioase manuscrise, incunabule si exemplare rare ale tomurilor de invatatura. Dupa calugarie a plecat in Ţara Sfanta insotit de calugarii nemteni Claudiu Derevleanu si Damaschin Trofin. Au vietuit impreuna in Manastirea Sfantul Sava din pustiul Betleemului si au vizitat Locurile Sfinte. Cuviosul Ioan Iacob a ramas acolo pana la sfarsitul vietii, ceilalti doi s-au reintors in manastirea de metanie. Despre asceza Cuviosului Ioan Iacob s-a aflat din marturisirile altora, mai ales cea a monahului Ioanichie Paraiala, ucenicul sau. Anumite, vagi referiri reies si din insemnarile si versurile personale ale Sfantului Ioan Iacob, cele mai multe din nevointele sale fiind cunoscute doar de Dumnezeu Atoatestiitorul.La schitul romanesc de langa Iordan si apoi in pustiul Hozevei, Cuviosul Ioan Iacob a schimbat dorul dupa tara cu dorul dupa Cer...S-a rugat indelung si a trait intr-o mare simplitate. Arsita zilei si frigul noptilor, incercarile si amenintarile beduinilor pagani, ale talharilor si chiar ale animalelor salbatice i-au picurat rabdare si smerenie peste ravna fierbinte care i-a incununat intreaga viata. Rugaciunilor si privegherilor indelungi li s-au adaugat preocuparile carturaresti si darul versificarii pe care evlaviosul ieroschimonah le-a dobandit ca o mare binecuvantare de la Dumnezeu, Izvorul intelepciunii. Poeziile sale, tiparite prima data prin grija monahului Ioanichie Paraiala, au cunoscut intr-un patrar de veac foarte multe editii si s-au bucurat de un mare interes in randul cititorilor evlaviosi. Simple la prima vedere, fara complicatii si rigori academice, sofisticate, versurile sfantului au o profunzime si frumusete de-a dreptul nepamantene. Din cand in cand trimitea prietenului sau Claudiu Derevleanu cate o epistola ori sfaturi in versuri, cum ar fi Scrisoare catre un prieten din tara. Parintele Claudiu le-a pastrat cu mare grija intr-un colt de sertar pana cand Securitatea le-a depistat si confiscat. Imediat dupa 1990 a incercat sa le recupereze, dar n-a reusit. A murit fara sa-si ostoiasca dorul dupa adevarata lor prietenie asternuta si pe pagini sfinte de epistola.Dupa stabilirea Cuviosului Ioan Iacob in Ţara Sfanta, apar unele informatii referitoare la persoana sa in corespondenta reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Romane la Ierusalim cu Patriarhii din tara. Unele date sunt inedite. Le datoram arhimandritilor Victorin Ursache si Lucian Florea, fosti superiori ai Asezamintelor romanesti de la Ierusalim si Iordan. (va urma) (Articol aparut sub semnatura Pr. Arhim. Timotei Aioanei)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 688

Id: 32853

Data: Aug 1, 2013

Imagine: