Credinciosii ortodocsi din municipiul Ramnicu Valcea au trait astazi, 2 iulie, in ziua praznuirii Sfantului Voievod Ştefan cel Mare, o aleasa bucurie duhovniceasca. La Catedrala Arhiepiscopala Sfantul Nicolae din Rm. Valcea, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, inconjurat de soborul de preoti si diaconi ai catedralei, a oficiat Sfanta Liturghie, informeaza arhiram.roIn timpul Sfintei Liturghii, Preasfintia Sa a hirotonit intru ierodiacon pe monahul Uta Florentin Filaret pe seama Manastirii Patrunsa din localitatea Barbatesti, Protopopiatul Horezu, judetul Valcea.In cuvantul de invatatura rostit in cadrul Sfintei Liturghii, Preasfintitul Episcop Emilian a vorbit credinciosilor despre viata si ctitoriile Sfantului Voievod Ştefan cel Mare. O zi de sarbatoare pentru Biserica noastra pentru ca astazi cinstim unul dintre sfintii neamului romanesc, pe Sfantul Voievod Ştefan, cel care a condus Moldova in secolul al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea. Alaturi de alti voievozi a fost trecut in randul sfintilor datorita contributiei sale la pastrarea si apararea credintei ortodoxe, dar si pentru ctitorirea de biserici si manastiri. , a subliniat Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul.Raspunsurile liturgice au fost oferite de catre grupul de psalți al Catedralei Arhiepiscopale condus de Parintele Arhid. Marius Moscalu.La slujba de astazi de la Catedrala Arhiepiscopala au luat parte credinciosi din municipiul Ramnicu Valcea. La ieșirea din Catedrala Preasfințitul Parinte Emilian Lovișteanul a binecuvantat un grup de copii insoțit de doamna Alina Nicola, bibliotecar in cadrul Bibliotecii Județene Antim Ivireanul din Ramnicu Valcea, care desfasoara pe perioada vacantei scolare diferite activitati cu scop formator si recreativ in cadrul programului Atelierul de Vacanta .
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 628
Id: 32216
Data: Jul 2, 2013
Imagine:

Data: Jul 2, 2013

Data: Jul 2, 2013

Data: Jul 2, 2013

Data: Jul 2, 2013

Data: Jul 2, 2013

Data: Jul 2, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).