În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre mărturiile aduse de femeile mironosiţe cu privire la realitatea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. IPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat faptul că femeile mironosiţe sunt modele de slujire şi dăruire faţă de Mântuitorul Hristos, dar şi că în această duminică cinstim femeia creştină.
La final, ierarhul l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul George Cosmin Piţ, iar pe părintele Leonardo Emilian Mihăilescu l-a hirotesit iconom, ca răsplată pentru activitatea pastoral-misionară din ultimii ani în comunitatea de la Slimnic, dar şi pentru a-i încuraja să finalizeze lucrările de pictură interioară şi să continue proiectele duhovniceşti şi social-culturale din parohii. În încheierea sărbătorii, un grup coral bărbătesc a interpretat balada Sfântului Constantin Brâncoveanu şi alte cântări specifice perioadei pascale. Părintele George Cosmin Piţ i-a mulţumit ierarhului pentru vizita pastorală şi pentru că a binecuvântat alegerea Sfinţilor Timotei şi Mavra ca ocrotitori ai bisericii, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Părintele Piţ i-a oferit ierarhului în dar o cruce-potir din lemn realizată în atelierele din cadrul Centrului parohial “Sfinţii Timotei şi Mavra”, unde grupuri de copii din Slimnic au confecţionat peste 100 de cruci pe care au pictat fragmente din texte ale părintelui Dumitru Stăniloae şi ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
Mai mulţi ctitori şi binefăcători ai bisericii din Slimnic, între care şi primarul comunei, Consiliul local şi parohial, au primit din partea acte de cinstire din partea IPS Mitropolit Laurenţiu. Credincioşii au fost binecuvântaţi de ierarh şi au primit iconiţe ale Sfântului Andrei Şaguna. (Sursa: mitropolia-ardealului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 689
Id: 40381
Data: May 5, 2014
Imagine:

Data: May 6, 2014

Data: May 6, 2014

Data: May 6, 2014

Data: May 6, 2014

Data: May 6, 2014
“Copiii au fost pregătiţi de doamnele profesoare Mariana Maur şi Maria Cătoiu de la Şcoala Generală din localitate. În prima parte a serbării, copiii au pregătit o scenetă, iar în a doua parte au recitat poezii dedicate mamei şi au .....
Data: May 6, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).