Sfintirea bisericii din filia Saliste de Pomezeu a parohiei Saucani

În Duminica a sasea dupa Pasti, a Orbului din nastere, 25 mai 2014, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat slujba de târnosire a biserici cu hramul „Înaltarea Domnului” din filia Saliste de Pomezeu, parohia Saucani, Protopopiatul Beius, urmata de savârsirea Sfintei Liturghii arhieresti, în sobor de ieromonahi, preoti si diaconi, fiind si cea dintâi vizita pastorala a unui ierarh în mijlocul comunitatii dreptmaritoare din aceasta straveche vatra de dainuire româneasca. Sarbatoarea a adunat atât credinciosi din Saliste de Pomezeu, cât si din localitatile învecinate, dar si distinsi reprezentanti ai autoritatilor locale si centrale.În sunetul clopotelor, Preasfintia Sa a fost întâmpinat cu mare bucurie de copii si tineri îmbracati în straie populare traditionale din Bihor, barbati cu prapuri si multime mare de credinciosi. A urmat sfintirea sfântului locas, la finalul careia Chiriarhul Oradiei a explicat celor prezenti importanta si semnificatiile slujbei de târnosire a bisericii, moment istoric, unic, pentru comunitatea dreptmaritorilor crestini din Saliste de Pomezeu.În cadrul Sfintei Liturghii, dupa cum ne-a transmis Pr. Marian Popa, dupa citirea pericopei evanghelice, Preasfintitul Parinte Sofronie a rostit o predica deosebit de bogata în continut, reliefând principalele semnificatii duhovnicesti ce se desprind din minunea vindecarii orbului din nastere, savârsita de Mântuitorul Iisus Hristos: „În Duminica în care ne aflam, a sasea dupa Pasti, ultima din perioada pascala, de dinainte de maritul praznic al Înaltarii la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aminteste tuturor cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos despre Sine, ‹‹Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii››, Lumina Care S-a salasluit în trup omenesc, Lumina lui Dumnezeu cea necreata, ce straluceste prin Fiul Cel Vesnic al Tatalui, Care vine si Se face Om pentru mântuirea noastra, si Care, pâna la Înaltarea Sa la ceruri, S-a aratat oamenilor, facând minuni si aducând multe binefaceri (…) Între minunile pe care le-a savârsit este si cea a vindecarii orbului din nastere, o minune asupra unui om care s-a nascut fara sa vada, dar spre care vine Lumina lumii, Lumina Care lumineaza tuturor, Hristos Domnul, ca sa îl vindece si sa îi daruiasca lumina pentru a vedea lumea aceasta (…) Pericopa evanghelica pe care am ascultat-o ne arata cât de surprinzator este Dumnezeu pentru noi, oamenii, cum ne poate contraria în asteptarile noastre pacatoase si limitate, caci dupa caderea în pacat a primilor oameni, noi toti, urmasii acestora, avem mintile împutinate si strâmbe, si nu judecam dupa cum judeca Dumnezeu si nu vedem lucrurile asa cum le vede Dumnezeu, pentru ca mostenim firea cea cazuta a lui Adam, desirata de pacat, care a adus în lume, pe lânga moarte, si multa confuzie în cele spirituale. Mintea omului nu poate sa se înalte la cele de sus altfel decât daca este luminata de Dumnezeu. Doar Lumina acestei lumi, Care este Dumnezeu, îl poate lumina pe om sa vada lucrurile asa cum sunt, si nu asa cum si le închipuie el, omul cazut (…) În vindecarea orbului din nastere, Mântuitorul Iisus Hristos S-a folosit de trupul Sau omenesc, de o secretie a organismului Sau, aratând prin aceasta ca are trup omenesc, ca si noi. Diferenta fundamentala, însa, a Domnului Hristos fata de noi, oamenii, în umanitatea Sa, este ca, desi El este, ca om, întru toate asemenea noua, se deosebeste radical de noi prin aceea ca nu are pacat. Nasterea Sa mai presus de fire din Fecioara Maria, ea însasi curatita mai înainte de zamislirea Cuvântului lui Dumnezeu în pântecele ei, a fost fara de pacat, Mântuitorul Iisus Hristos nascându-Se Om în aceasta lume fara pacatul primilor oameni. De aceea, mintea Sa este neatinsa de pacat, iar judecata Sa omeneasca, la fel ca si vointa Sa omeneasca, nu sunt în contradictie cu voia lui Dumnezeu, cu judecatile lui Dumnezeu. El este o singura Persoana, Dumnezeu adevarat si Om adevarat, Dumnezeu-Omul (…)La întrebarea ucenicilor, ‹‹Învatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?››, Mântuitorul Iisus Hristos le raspunde: ‹‹Nici acesta n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu.›› Este lucrarea lui Dumnezeu Care vrea ca tot omul sa vada Lumina si sa se bucure de ea. Domnul Hristos vine si îl vindeca pe orb cu puterea Duhului Sfânt, putere care lucreaza în Domnul Iisus Hristos si prin care noi suntem pregatiti, si din pericopa evanghelica pe care am ascultat-o, pentru a-L primi pe Duhul Sfânt Mângâietorul, a treia Persoana a Preasfintei Treimi, a Carui pogorâre peste Sfintii Apostoli o vom serba la Rusalii (…) De aceea, Biserica a rânduit ca, înainte de praznicul Înaltarii Domnului la cer, sa ne pregateasca, la fel ca si în duminicile ce au trecut, pentru marea venire a Duhului Sfânt, Care aduce Lumina Domnului Iisus Hristos, o face prezenta în vietile noastre, în viata Bisericii, si dupa Înaltarea la ceruri a Domnului Iisus Hristos, astfel încât Mântuitorul Iisus Hristos ramâne prezent, în Duhul Sfânt, prin Sfintele Taine ale Bisericii, si mai ales prin Sfânta Euharistie, în mijlocul nostru, al tuturor.”Pentru frumoasa si bogata activitate pastoral-misionara, precum si pentru râvna si jertfa depusa în vederea restaurarii si împodobirii bisericii, Preasfintitul Parinte Sofronie a hirotesit pe Preacucernicul Parinte paroh Emanuel Florin Lezeu întru iconom-stavrofor.Parintele Ioan Nat Balint, Protopopul Beiusului, Seghistei si Şteiului, a dat citire Actului de sfintire si a rostit un cuvânt de bun venit Preasfintitului Parinte Sofronie. Parintele paroh Emanuel Florin Lezeu, în cuvântul sau, a multumit Bunului Dumnezeu pentru aceasta sfânta zi de mare bucurie pentru întreaga obste a credinciosilor din Saliste de Pomezeu, a adus multumire Ierarhului pentru binecuvântare si prezenta, dar si tuturor celor care si-au adus aportul la refacerea si înzestrarea sfântului locas.La final, Preasfintitul Parinte Sofronie a felicitat pe parintele paroh si pe bunii credinciosi pentru frumoasa lucrare ctitoriceasca ce au savârsit-o, precum si pentru activitatile pastoral-misionare si administrativ-gospodaresti realizate, punând la inima tuturor sa ramâna statornici, si pe mai departe, în dreapta credinta, aparând valorile netrecatoare ale Bisericii stramosesti si transmitându-le, cu scumpatate, tinerei generatii.Dupa încheierea programului liturgic, pe parcursul întregii zile, toti credinciosii ortodocsi prezenti, barbati si femei, copii, tineri si vârstnici, au avut posibilitatea sa intre în Sfântul Altar, sa se închine si sa sarute Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce si Sfânta Masa.Satul Saliste de Pomezeu este situat în sud-estul judetului Bihor, în depresiunea Beiusului, apartinând de comuna Rabagani. Biserica de lemn cu hramul „Înaltarea Domnului” din localitate a fost ridicata în anul 1812, suferind, de-a lungul vremii, numeroase reparatii, atât în interior, cât si în exterior. Între anii 2009-2014, sub pastorirea vrednicului parinte Emanuel Florin Lezeu, ajutat fiind îndeaproape de membrii Consiliului si Comitetului parohial, dar mai ales prin darnicia si jertfelnicia bunilor credinciosi, s-au realizat ample lucrari de restaurare si consolidare a bisericii. În interior, s-a placat cu rigips si s-a executat pictura în tehnica tempera, s-a refacut Sfânta Masa, s-a montat dusumea noua, a fost schimbata instalatia electrica precum si mobilierul. Exteriorul bisericii a fost refacut si izolat cu vata minerala, apoi s-a placat cu scândura în forma de caramida, iar turnul clopotnita a fost refacut în totalitate pe vechiul schelet. Curtea interioara a bisericii a fost amenajata si împrejmuita cu gard nou.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 458

Id: 40948

Data: May 26, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).