]]>Sediul Protoieriei Buzău I a fost sfinţit, marţi, 11 noiembrie 2014, în urma unor importante lucrări de de renovare, înfrumuseţare şi amenajare a clădirii. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în prezenţa consilierilor eparhiali, a protopopilor şi a unor preoţi de la bisericile din protoierie, după cum informează arhiepiscopiabzvn.ro În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit la modernizarea edificiului, în frunte cu părintele protoiereu Sorin Pană. „Sunt foarte încântat şi mulţumit sufleteşte, pentru că, într-un timp relativ scurt, protoieria aceasta şi-a redobândit frumuseţea pe care, probabil, a avut-o sau poate chiar nu a avut-o, când s-a construit, întrucât i s-au adăugat foarte multe lucruri frumoase. Toate acestea au fost realizate nu pentru a demonstra ostentativ ceva cuiva, ci pentru a ne arăta respectul faţă de noi înşine, de Biserica strămoşească şi pentru a transmite şi altora că Biserica trebuie respectată. Sunt convins că frăţiile voastre, preoţii acestei protoierii, veniţi bucuroşi, mulţumiţi sufleteşte, când intraţi în această instituţie, deoarece vă reprezintă aşa cum se cuvine“, a precizat Chiriarhul Buzăului şi Vrancei. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian le-a dăruit icoane, cărţi cu conţinut religios şi calendare celor care au sprijinit renovarea spaţiului. Protoieria Buzău I numără 94 de parohii şi 9 mănăstiri şi schituri.
Download: Click for download attached file: Sfintirea sediului Protoieriei Buzau I
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 565
Id: 45390
Data: Nov 14, 2014
Imagine:
]]>În urma înfiinţării de protoierii în toate sectoarele Capitalei, pentru a pune în valoare şi conlucrarea cu autorităţile publice locale, care suportă finanţarea .....
Data: Nov 14, 2014
]]>Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curţii Constituţionale a României, discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm .....
Data: Nov 14, 2014
]]>Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, .....
Data: Nov 14, 2014
]]>Joi, 13 noiembrie, în oraşul de reşedinţă al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, la Gyula, a avut loc inaugurarea muzeului de obiecte vechi bisericeşti al eparhiei, după cum ne-a .....
Data: Nov 14, 2014
]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit astăzi, 14 noiembrie 2014, în Salonul Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală, Ordinul Sfinții Martiri .....
Data: Nov 14, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).