]]>Sfântul Epitaf este o icoană pictată pe pânză, reprezentând punerea în mormânt a Domnului. Acesta este așezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă. Potrivit tradiției, credincioșii sărută Epitaful și trec pe sub masa pe care este așezat. "De ce această trecere pe sub masă a credincioșilor? Pentru că reprezintă mormântul Domnului și amintește, așa cum Hristos trece prin mormânt și coboară în cele mai dedesubt ale pământului, cum spune cântarea, adică în iad să scoată pe toți la înviere, așa și credincioșii își amintesc și ei că trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt pentru a accede la viața veșnică în Hristos" a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Sfântul Epitaf mai este numit și "Sfântul Aer", pentru că este purtat de către patru preoți prin aer, "mai sus în aer, cum de altfel și moartea lui Iisus Hristos a fost între cer și pământ", a mai precizat Preasfinția Sa. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălțării Domnului.
Download: Click for download attached file: Simbolismul Sfantului Epitaf
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 614
Id: 50711
Data: Apr 10, 2015
Imagine:
]]>„Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel .....
Data: Apr 10, 2015
]]>În Sfânta și Marea Vineri Părinții Bisericii au rânduit să nu se oficieze nici o Liturghie. În ziua aliturgică se ajunează, credincioșii fiind invitați la rugăciune și meditație .....
Data: Apr 10, 2015
]]>Săptămâna Pătimirilor este cea mai aşteptată perioadă de rugăciune, însoţită de momente unice, care au rolul de a actualiza credincioşilor, în chipul cel mai viu şi emoţionant, elemente .....
Data: Apr 10, 2015
]]>Biserica Ortodoxă se află astăzi, 10 aprilie 2015, înSfânta şi Marea Vineri. La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Clement Haralam, Eclesiarhul .....
Data: Apr 10, 2015
]]>Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am ajuns și anul acesta în Sfânta și Marea Vineri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astăzi, Biserica .....
Data: Apr 10, 2015
]]>La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale,a oficiat, la 10 aprilie 2015, slujba Ceasurilor Împărăteşti. Aceste .....
Data: Apr 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Constantin Coman - Cuvant pentru suflet - Postul mare cale spre Inviere - 19 martie 2013
Pr Constantin Coman - conferinta la Edinet
Pr Constantin Coman - Sf Ioan Gura de Aur, exeget al iubirii dumnezeiesti
Pr Constantin Coman - Despre vederea lui Dumnezeu - 18.04.2013 - p1
Pr Constantin Coman - Biblia in istorie - Intelegerea duhovniceasca a Sfintei Scripturi 27 ianuarie 2013
Pr Constantin Coman - Despre vederea lui Dumnezeu - 18.04.2013 - p4
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).