In sambata premergatore praznicului Floriilor, cunoscuta in Biserica ortodoxa si ca Sambata lui Lazar, zi in care sunt pomeniti cei trecuti la cele vesnice, 7 aprilie 2012, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi la Manastirea Saracinesti, din localitatea Cheia, judetul Valcea, informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Ramnicului.La finalul Sfantei Liturghii, Preasfintia Sa a rostit un cuvant de invatatura in care a explicat pericopa evanghelica de astazi, evidentiind minunea savarsita de Domnul Hristos prin invierea din morti a prietenului sau Lazar, si subliniind faptul ca numai daca traim in credinta si iubire cu Dumnezeu si cu aproapele nostru, putem deveni prietenii Domnului Hristos si dobandim harul Duhului Sfant care ne mantuieste. Din invierea lui Lazar savarsita de Mantuitorul Hristos invatam cu totii ca si noi vom invia, ca nu in zadar sunt ostenelile si eforturile noastre in aceasta viata pamanteasca, ci ele merg in perspectiva dobandirii vietii vesnice. Invatam deasemenea din aceasta minune ca Mantuitorul Iisus Hristos l-a avut ca prieten pe acest om, care mai tarziu a devenit episcop in Cipru, invatam ca si noi sa fim prieteni unii cu altii si mai ales cu Dumnezeu, sa suferim si sa ne bucuram impreuna cu semenii nostri la necazurile si implinirile lor. Mantuitorul Hristos a varsat lacrimi din dragoste dumnezeiasca si omeneasca fata de prietenul sau Lazar. Şi noi sa intelegem si sa apreciem lacrimile Domnului care au fost pentru noi toti, pentru ca s-a gandit la prietenia ce ne-o poarta El ca Dumnezeu si deasemenea la prietenia ce trebuie sa o purtam noi fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri , a conchis Preasfintitul Parinte.Dupa sfanta Liturghie a fost savarsita slujba de pomenire a ctitorilor si binefacatorilor sfantului locas, precum si a tuturor crestinilor ortodocsi trecuti la viata vesnica.Raspunsurile la strana au fost date de catre corala maicilor de la Manastirea Bistrita Olteana.Manastirea Saracinesti – scurt istoricLa confluenta raului Olanesti cu raul Cheia, in mijlocul satului Valea Cheii care pana in anul 1964 s-a numit Saracinesti, asa cum glasuieste pisania, de aproape 300 de ani sta in bataia vanturilor si vijeliilor Biserica Manastiri Saracinesti.Constructia ansamblului monahal incepe in anul 1688 intr-o epoca de plina dezvoltare a artei bisericesti bizantine pe pamantul nostru. In anul 1693 moare ctitorul principal Episcopul Ştefan si este inmormantat in tinda bisericii pe care o lasa nepictata. 30 de ani mai tarziu, in anul 1718, Episcopul Damaschin impreuna cu Arhimandritul Ioan de la Manastirea Hurezi si iermonahii Paisie si Dosoftei, aduce la Saracinesti pe pictorii Teodosie, Gheorghe si Preda, care au zugravit paraclisul de la Hurezi si alte asezaminte brancovenesti, si realizeaza pictura bisericii asa cum se vede si astazi. Din cladirile si inventarul anilor 1688 si 1693 mai exista: Biserica in forma ei originala, clopotnita pe zidul careia se poate vedea inscriptia Sava 7200 = 1692 , cladirea dinspre miaza-noapte de biserica, a carei origine medievala o dovedesc zidurile si constructia beciului, ce a servit de staretie si chilii, clopotul cel mic, turnat pentru prima data in anul 1612 si returnat in anul 1930 de protosinghelul Ieronim si o cruce de mana din lemn ferecata cu inscriptia †Ştefan episcop 7200 = 1692 .Asezamantul a fost manastire de calugarite pana in jurul anului 1860, cand devine manastire de calugari pana in 1873. Din 1873 pana in 1913 biserica este trecuta ca filiala a parohiei Cheia, iar casele au adapostit scoala primara la care veneau elevi din satele vecine Pausesti, Olanesti si Cheia.Din anul 1913 pana in 1960 a fost din nou manastire de calugarite, cand a fost desfiintata in mod abuziv de regimul comunist. Din anul 1960 pana in anul 2007 manastirea a fost tranformata in camin pentru batrani, iar sfantul locas in biserica parohiala. Din anul 2007 la initiativa Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului a fost reinfiintata Manastirea Saracinesti cu o obste de cinci monahii aduse de la Manastirea Bistrita. In prezent se efectueaza lucrari de restaurare si consolidare a intregului ansamblu monahal, prin purtarea de grija si cu sprijinul material si spiritual al Manastirii Cozia, prin parintele staret Arhimandritul Vartolomeu Androni, Exarhul manastirilor din Eparhia Ramnicului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 733
Id: 21171
Data: Apr 9, 2012
Imagine:
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 7 aprilie, ieşenii au venit la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi pentru a asista la slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al .....
Data: Apr 9, 2012
In Duminica Floriilor, la 8 aprilie, Inaltpreasfintitul Petru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, a oficiat, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie la biserica Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir .....
Data: Apr 9, 2012
Din incredintarea Inalt Preasfintitului Parinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, Preasfintitul Parinte Paisie Lugojanul, episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei a slujit duminica 8 aprilie 2012, la catedrala mitropolitana Sfintii Trei Ierarhi din Timisoara, dupa cum ne informeaza .....
Data: Apr 9, 2012
In Duminica Intrarii Mantuitorului in Ierusalim, la 8 aprilie 2012, Preasfintitul Parinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie la Manastirea Clocociov. Cu aceasta ocazie, dupa cum ne informeaza .....
Data: Apr 9, 2012
In Duminica Floriilor, la 8 aprilie 2012, Intaistatatorul Eparhiei Severinului si Strehaiei a savarsit Sfanta Liturghie la Paraclisul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin. In cadrul Sfintei Liturghii a hirotesit in duhovnic pe parintele George Radu Trailescu, slujitor al Catedralei .....
Data: Apr 9, 2012
Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane (SONFR) din Craiova, aflata sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a derulat in perioada 2-6 aprilie proiectul Hristos, doctorul nostru . Prin acest proiect, credinciosii au putut dona alimente nepersabile dar si bani, din care au fost .....
Data: Apr 9, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).