Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat luni, 16 aprilie, Sfânta Liturghie în demisolul Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ - Precista 2 din Piatra Neamţ. Soborul de slujitori a fost format din părinţi de la mai multe parohii din Piatra Neamţ. La finalul slujbei din a doua zi de Paşti, IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care i-a îndemnat pe credincioşi să trăiască din plin lumina Învierii Mântuitorului Hristos, explicând Evanghelia rânduită pentru această zi. În acelaşi timp, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a mulţumit părintelui paroh Dumitru Ailincăi pentru toată activitatea depusă la Protopopiatul Piatra Neamţ în cei 20 de ani cât a ocupat funcţia de protopop. Părintele paroh Dumitru Ailincăi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Înalt Preasfinţitul Teofan, care a dorit să fie în mijlocul credincioşilor parohiei Precista 2. „Lăcaşul de închinăciune a fost arhiplin de numărul mare de credincioşi. Dumnezeu a binecuvântat a doua zi de Paşti la Piatra Neamţ cu o vreme frumoasă, după două zile de ploaie“, a relatat pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. După slujba Sfintei Liturghii, IPS Teofan a mers în biserica parohiei Precista 2 pentru a vedea stadiul lucrărilor de pictură. Amintim că Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ se află în construcţie, sfintele slujbe fiind săvârşite în demisolul lăcaşului de închinăciune. Luni, 16 apriilie, de la ora 15:00, IPS Părinte Mitropolit Teofan a efectuat vizite pastorale în şase parohii ale Protopopiatului Piatra Neamţ. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 663
Id: 21350
Data: Apr 18, 2012
Imagine:
Biserica „Vovidenia“ din Botoşani derulează în perioada 15 aprilie-4 iunie 2012 o serie de acţiuni sub genericul „În lumina Învierii“, în parteneriat cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani, Centrul .....
Data: Apr 18, 2012
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani a fost reprezentat la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei (care a avut loc în perioada 2-5 aprilie la Ploieşti) de eleva Arbore Mădălina Petronela, .....
Data: Apr 18, 2012
La Centrul Cultural-pastoral „Sfântul Ilie“ al Mănăstirii Miclăuşeni din judeţul Iaşi va avea loc, în perioada 18-19 aprilie, concursul de religie ortodoxă „Maica Domnului, iubirea creştină şi Decalogul - lumina din sufletul meu“, .....
Data: Apr 18, 2012
Prima zi de Paşti a fost trăită într-un mod cu totul aparte de copiii şi tinerii de la Centrul de Plasament „Gulliver“. Beneficiarii centrului au servit, ca într-o familie, masa din ziua în care creştinii ortodocşi au serbat Învierea .....
Data: Apr 18, 2012
Cea mai mare biserică din municipiul Fălticeni a îmbrăcat straie de sărbătoare în a doua zi de Paşti, când şi-a serbat hramul. Programul liturgic a început cu slujba Utreniei şi a continuat cu Sfânta Liturghie, săvârşită de Înalt .....
Data: Apr 18, 2012
Biserica Ortodoxa se afla in perioada Penticostarului. Aceasta este, pe langa Triod si Octoih, una din cele trei perioade ale Anului Bisericesc. Penticostar este perioada cuprinsa intre Invierea Mantuitorului si prima duminica dupa Rusalii si este cea de-a treia perioada a anului bisericesc. .....
Data: Apr 18, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).