]]>În data de 12 noiembrie 2015 a avut loc slujba de binecuvântare a Centrului de plasament Piticot pentru copiii cu dizabilități din judeţul Ilfov, aflat în localitatea Periș, Protopopiatul Ilfov Nord, după cum informează Secretariatul Protoieriei. Slujba sfeștaniei a fost oficiată de către Pr. Cristian Mihai Burcea, Protopop al Protopopiatului Ilfov Nord, Pr. Romică Macovei, Protopop al Protopopiatului Ilfov Sud, și un sobor de preoți din localitatea Periş şi împrejurimi. Centrul de Plasament Piticot din Periș se află în clădirea fostului Spital Comunal Periș. Centrul a fost reabilitat și modernizat cu finanțarea Consiliului Județean Ilfov și funcționează în subordinea Direcţiei Generală de Asistenţă Socială si Protecţie a Copilului Ilfov. Unitatea are o capacitate de 18 locuri, dar la momentul actual, sunt instituționalizați doar 14 copii. Aceștia sunt cu vârsta cuprinsă între 2 și 15 ani, au dizabilități severe și fie provin din familii defavorizate, fie nu au familii. Toți sunt înscriși la școală sau la grădiniță, după caz. În cadrul centrului, au atât program special de educație și formare pe care le desfășoară sub coordonarea personalului specializat respectiv, a unui educator (care este angajat al centrului) și a psihologilor din cadrul DGASPC, cât și program recreativ. În timpul liber, copiii învață să danseze, să picteze, colorează, desenează, confecționează diverse jucării, decorațiuni și alte obiecte. De sănătatea lor se îngrijesc în principal asistentele și un medic de familie al unității. În holul principal al centrului s-a amenajat un mic paraclis prin dragosteaTeodorei Niculae și a lui Ioan Ceaușu, administratorii centrului de plasament, din dorința de a aduce copiii mai aproape de Dumnezeu și de a le oferi mai multă protecție și o mai bună educație. Părintele protopop Romică Macovei a mulțumit conducerii centrului de plasament, domnului Anghel Albu, primarul comunei Periș și a celor de la Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov prezenți la eveniment, pentru implicarea în amenajarea centrului şi pentru grija permanentă faţă de copiii defavorizaţi. Protopopiatele Ilfov Nord şi Ilfov Sud au o strânsă colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială si Protecţie a Copilului Ilfov, asigurând permanent asistenţă religioasă şi sprijin pentru copiii şi vîrstnicii instituţionalizaţi din judeţul Ilfov. Ca în fiecare an la marile sărbători, şi anul acesta cu prilejul sărbătorilor de Crăciun cele două protopopiate se vor îngriji ca din centrele de copii şi bătrâni să nu lipsească brazii împodobiţi, colindătorii şi darurile ce aduc zâmbet pe buzele celor singuri şi în suferinţă. Copiii, îngrijitorii și toți participanții la slujbă, au primit la final, din partea Protopopiatului Ilfov Nord, câte o iconiță a Maicii Domnului pentru a le fi spre ajutor şi binecuvântare.
Download: Click for download attached file: Slujba de binecuvantare a Centrului de Plasament Piticot Ilfov
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 745
Id: 58100
Data: Nov 13, 2015
Imagine:
]]>Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, aniversează astăzi, 13 noiembrie 2015, 49 de ani. Este recunoscut pentru bogata sa .....
Data: Nov 13, 2015
]]>Preotul Gheorghe Pescaru, slujitor al Parohiei Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Corneliu Sutaşul - Balta Albă din Bucureşti, a fost condus pe ultimul drum ieri, 12 noiembrie 2015, .....
Data: Nov 13, 2015
]]>La invitaţia conducerii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, părintele Emmanuel Albano, profesor de patristică la Institutul Ecumenic .....
Data: Nov 13, 2015
]]>Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului îşi sărbătoreşte vineri, 13 noiembrie 2015, în ziua sărbătorii Sfântului .....
Data: Nov 13, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a sfinţit miercuri, 11 noiembrie 2015 crucile care au fost aşezate pe cupola principală a bisericii parohiei Recaș II, din .....
Data: Nov 13, 2015
]]>Sfântul Mare Mucenic Mina a fost cinstit de creștinii ortodocși miercuri, 11 noiembrie 2015. În evlavia populară, el este cunoscut ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale. .....
Data: Nov 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).