Anica Otavă, enoriaşă a parohiei „Sfântul Ioan“ - Domnesc din Piatra Neamţ, a împlinit duminică, 9 decembrie 2012, 100 de ani de viaţă. Cu acest prilej, pr. paroh Dan Ovidiu Cojan a săvârşit o slujbă de Te Deum pentru a marca acest moment deosebit. Pr. paroh Dan Ovidiu Cojan a adresat din partea parohiei „Sfântul Ioan“ - Domnesc un cuvânt de felicitare şi de întărire duhovnicească. „În toată perioada cât a putut să se deplaseze, Anica Otavă era una dintre enoriaşele nelipsite de la sfintele slujbe din duminici şi sărbători“, a spus pr. paroh Dan Ovidiu Cojan. Anica Otavă s-a născut pe 9 decembrie 1912 în satul Straja, comuna Tarcău, judeţul Neamţ, din părinţii Grigore şi Mafta Stamate, fiind primul copil din cei patru ai familiei. A urmat studiile primare în satul natal, după care familia s-a mutat în Piatra Neamţ, locuind până în anul 1948, când a plecat la Tecuci, unde locuia fratele ei mai mare. Ulterior, s-a căsătorit cu Antonovici Constantin. Între timp, însărcinată fiind, cu soţul plecat pe front, se întoarce la Piatra Neamţ, unde, pe data de 30 iulie 1940, a născut pe fiul lor, Constantin. După un an şi jumătate rămâne văduvă, crescându-şi singură unicul ei fiu. Pentru asigurarea existenţei sale şi a fiului său, în următorii ani a lucrat în diferite secţii ale Întreprinderii Comunale din Piatra Neamţ. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 611
Id: 26730
Data: Dec 12, 2012
Imagine:
Sâmbătă, 8 decembrie, la Cinematograful „Unirea“ din Botoşani, s-a desfăşurat ce-a de-a II-a ediţie a Festivalului de Colinde şi Datini Ortodoxe „Trec magii prin Vatra Moldovei“, la care au participat colindători din judeţele Botoşani şi .....
Data: Dec 12, 2012
Cu binecuvântarea părintelui director Ioan Mihoc şi a părintelui director adjunct Vasile Păvăleanu, în perioada 4-5 decembrie 2012, elevii Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ al Mănăstirii Neamţ, împreună cu membrii coordonatori ai .....
Data: Dec 12, 2012
În parohia Glodenii Gândului - Ţibăneşti, Protopopiatul Iaşi 3, a avut loc vineri, 7 decembrie 2012, prima ediţie a concursului de desen „Sfântul Ierarh Nicolae - prieten al copiilor“. Competiţia s-a adresat elevilor de la Şcoala Generală .....
Data: Dec 12, 2012
Corul Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Piatra Neamţ a vestit luni, 10 decembrie, Naşterea Domnului bătrânilor internaţi în Centrul Social „Pietricica“ din Piatra Neamţ. Persoanele internate în centru i-au primit cu .....
Data: Dec 12, 2012
În localitatea Stulpicani, judeţul Suceava, a avut loc joi, 6 decembrie 2012, sfinţirea bustului mitropolitului Nectarie Cotlarciuc de către un sobor de preoţi. Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc, fost arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei între .....
Data: Dec 12, 2012
În ziua pomenirii Sfintei Filofteia, vineri, 7 decembrie 2012, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a slujit în mijlocul comunităţii rromilor din zona fabricii de zahăr din Roman. După oficierea Acatistului Sfintei .....
Data: Dec 12, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).