]]>Sâmbătă, 29 august 2015, la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, din județul Brașov, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului, la 10 ani de la trecerea sa la cele veșnice, informează Ziarul Lumina. Slujba Sfintei Liturghii şi Parastasul pentru cel pomenit drept al treilea ctitor al așezământului monahal au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhi, ucenici, membri ai familiei, oameni de cultură și pelerini din întreaga țară au venit în ziua sărbătorii Tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul la Mănăstirea Sâmbăta de Sus pentru a-l pomeni și a aprinde o lumânare la căpătâiul celui ce a păstorit Mitropolia Ardealului, Crișanei și Maramureșului vreme de 23 de ani. Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită în noul Altar de vară dintre codrii ce înconjoară ctitoria brâncovenească de sub streașina masivului Făgăraș. La finele slujbei, Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit un bogat cuvânt de omagiere a părintelui său duhovnicesc, Mitropolitul Antonie Plămădeală, prezentând principalele coordonate, încercări și realizări ale vieții sale. Printre pelerinii prezenți la sfintele slujbe s-a aflat și o delegație din localitatea natală a ierarhului basarabean (comuna Stolniceni, raionul Hâncești, Republica Moldova), în frunte cu preotul paroh al bisericii în care a fost botezat pruncul Leonida Plămădeală, cel care peste ani avea să devină Episcop vicar patriarhal (1970-1980), chiriarh al Buzăului (1980-1982) și Mitropolit al Ardealului (1982-2005) cu numele de monah Antonie. Slujba Parastasului a fost săvârșită în fața mormântului Mitropolitului Antonie de sub pergola de vest a incintei Mănăstirii Sâmbăta de Sus, ridicată de ierarhul ctitor pentru a servi drept necropolă a întâistătătorilor Mitropoliei Ardealului. După ceremonialul religios, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a declarat: „Au trecut 10 ani de la mutarea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală. Sfânta Liturghie, săvârșită la Altarul de vară, a fost înălțătoare și l-am simțit slujitor împreună cu noi. Am fost patru arhierei, dar de sus ne-a ocrotit și cu prezența sa spirituală ne-a ajutat să putem să-I aducem mulțumire lui Dumnezeu și cinstire așa cum se cuvine și în același timp să-l pomenim pentru veșnica sa odihnă”. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a vorbit despre Mitropolitul Antonie Plămădeală ca „promotor al cuvântului înmiresmat din Sfintele Scripturi, din Viețile Sfinților și scrierile Sfinților Părinți, tâlcuindu-ne și actualizându-ne mereu Evanghelia MântuitoruluiIisus Hristos și promovând el însuși, în viața lui, prin Sfânta Biserică și tezaurul ei de credință, de cultură, de filantropie și de solidaritate, valoarea: valoarea sufletească, valoarea culturală și, mai presus de toate, valoarea omului fidel Bisericii, neamului lui, pentru a trăi și după moarte”.
Download: Click for download attached file: Slujba de pomenire pentru Mitropolitul Antonie Plamadeala
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 572
Id: 55453
Data: Sep 1, 2015
Imagine:
]]>Luni, 31 august, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii s-a aflat în mijlocul obștii mănăstirii Codru, înființată în anul 2006, una dintre cele mai noi mănăstiri din .....
Data: Sep 1, 2015
]]>În perioada 5-9 septembrie 2015 vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, județul Botoșani, mai multe sfințiri de locașuri de .....
Data: Sep 1, 2015
]]>Centrul de Cercetare şi Documentare Ştefan cel Mare al Mănăstirii Putna, înfiinţat în anul 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi .....
Data: Sep 1, 2015
]]>Pentru Biserica Ortodoxă ziua de 01 septembrie reprezintă începutul anului bisericesc. Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 630/25-26 februarie .....
Data: Sep 1, 2015
]]> Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri din Craiova s-a alăturat campaniei umanitare „Gesturile mici fac oamenii mari”, derulată de Asociația Vasiliada a .....
Data: Sep 1, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).