]]>În Duminica a X-a după Rusalii, la 9 august 2015, Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Boholţ, jud. Braşov. „Ziua de 9 august, Duminica a X-a după Rusalii a reprezentat ziua reîntâlnirii Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord cu satul natal, biserica şi comunitatea în mijlocul căreia s-a născut şi a crescut. La Sfânta Liturghie arhierească s-au reunit în rugăciune numeroşi săteni şi fii ai satului plecaţi în ţară şi peste hotare”, a precizat Pr. Ioan Paroș, Boholț - Făgăraș. ÎPS Serafim a explicat pericopa evanghelică a vindecării lunaticului, amintind că un bun credincios luptă cu ispita diavolească păzindu-şi gândurile. În felul acesta închidem porţile sufletului, iar diavolul nu poate intra să-şi facă sălaş în inima noastră şi să ne stăpânească, astfel, prin patimi, depărtându-ne de Dumnezeu, Tatăl nostru. „Crucea Boholţeană 2015” După otpustul Sfintei Liturghii a urmat un moment festiv inedit în viaţa comunităţii boholţene. În semn de recunoştinţă faţă de dragostea pe care a dovedit-o faţă de satul natal de-a lungul timpului, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, a primit din partea comunităţii, distincţia „Crucea Boholţeană 2015”. Preotul paroh a evocat naşterea, botezul, copilăria, primele studii şi ajutorul pe care Înaltpreasfinţia Sa l-a acordat satului Boholţ, atât ca Episcop Vicar a Arhiepiscopiei Sibiului, cât şi ca Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „Dincolo de toate acestea, suntem recunoscători Înaltpreasfinţiei Sale pentru ajutorul duhovnicesc pe care ni-l oferă, interesându-se constant de viaţa comunităţii şi pomenindu-ne intens în rugăciunile Sale.” Momentul s-a prelungit în curtea bisericii unde a fost sfinţită o nouă troiţă. A urmat slujba Parastasului la care au fost pomeniţi părinţii, bunicii şi fraţii Înaltpreasfinţiei Sale, PC Părinte Nichifor Todor, slujitor la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Sibiu şi alţi credincioşi din sat adormiţi întru dreapta credinţă, potrivit mitropolia-ro.de.
Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca in parohia Boholt
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 700
Id: 54782
Data: Aug 13, 2015
Imagine:
]]>Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția „Basilica Travel” ale Patriarhiei Române organizează toamna aceasta, în perioada 15-22 octombrie, într-un pelerinaj în Malta, pe .....
Data: Aug 13, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a participat astăzi, 13 august, la ceremonia de repatriere a ofiţerilor care au participat timp de şase .....
Data: Aug 13, 2015
]]>Reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiuluiau desfășurat, miercuri, 12 august 2015, o acțiune socială la Adăpostul de noapte din Sibiu. „Și ei sunt ai noștrii” Acţiunea a făcut parte .....
Data: Aug 13, 2015
]]>Luni, 10 August 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, preoții din Protoieria Buhuși s-au întâlnit în ședința administrativă pentru .....
Data: Aug 13, 2015
]]>Parohia Rotunda - Liteni, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a găzduit duminică, 9 august 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi .....
Data: Aug 13, 2015
]]>Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va resfinţi duminică, 16 august 2015, Biserica cu hramurile "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" .....
Data: Aug 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Maica Siluana Vlad - Trupul omului - potir al Trupului Domnului
Maica Siluana Vlad - De la moarte la indumnezeire - 7 pasi ghidati de slujba Sfantului Maslu
Maica Siluana Vlad - Despre rugaciunea parintilor pentru copii
Maica Siluana - Feminitate si feminism
Maica Siluana - Tineretea varsta intrebarilor
Maica Siluana Vlad - Despre bucurie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).