]]>Sibienii au întâmpinat intrarea în Postul Mare prin participarea la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din cetatea transilvană. Vizita pastorală a ierarhului în comunitatea sibiană din jurul bisericii menţionate a avut loc la şapte ani de la sfinţirea locaşului de cult, pentru a aduce binecuvântare şi încurajare parohiei în vederea finalizării ultimelor lucrări de înfrumuseţare a sfântului locaş şi a proiectelor social-filantropice din cadrul viitorul aşezământ parohial. Credincioşii parohiei, alături de credincioşi din alte comunităţi sibiene, s-au rugat în Duminica lăsatului de sec de brânză pentru a primi ajutor ceresc în cea mai frumoasă perioadă duhovnicească din an. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Ioniţă a fost hirotonit diacon. Predica duminicală a fost rostită de parohul bisericii, părintele Ioan Popa, care i-a îndemnat pe credincioşi să intre cu sufletul curat şi inima deschisă spre Dumnezeu în această perioadă de post. „Această duminică este ziua în care pornim la drumul pocăinţei, la drumul Postului Sfintelor Paşti, un drum al ascezei, al jertfelniciei şi al dragostei. Timp de şapte săptămâni avem un parcurs duhovnicesc cu momente înălţătoare, dar şi cu strădanii din partea fiecăruia dintre noi, pentru ca la sfârşitul acestei perioade să ajungem la praznicul Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos“, a spus părintele Ioan Popa. „Iertarea este un exerciţiu de voinţă“ La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a rostit un cuvânt de învăţătură, explicând credincioşilor semnificaţiile popasurilor duhovniceşti dinaintea Postului Mare. De asemenea, Părintele Mitropolit a explicat pe larg Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, a iertării. „Iertarea este un răspuns pe care noi suntem obligaţi să-l dăm lui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De aceea El ne-a învăţat în rugăciunea «Tatăl nostru» cum să ne rugăm şi a pus acolo această condiţie a iertării. Dar ce realizăm atunci când iertăm? Întâi de toate Îl cinstim pe Dumnezeu, Îl respectăm şi Îi mulţumim că ne-a ajutat să ne împărtăşim de darurile Lui. Suntem obligaţi, ca beneficiari ai atâtor daruri, să răspundem cu ceva atât de puţin. Există o practică asemănătoare în viaţa monahală, numită «călcarea voii». Când monahul doreşte să facă ceva şi are pornire spre un lucru ce nu este păcat, dar şi-l doreşte mult, el se înfrânează şi spune că nu-l doreşte. La fel, iertarea este un exerciţiu de voinţă, ştiind că, de fapt, nu doar pe Dumnezeu Îl cinstim dacă iertăm unuia dintre semenii care ne-au supărat sau ne-au făcut rău, ci nouă ne facem un bine. Ne descărcăm de acea povară care ne poate duce până la răzbunare“, a spus ierarhul, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Parohul şi credincioşii au fost felicitaţi de IPS Mitropolit Laurenţiu pentru eforturile lor din ultimii ani de a înfrumuseţa biserica zidită cu multă trudă şi i-a încurajat să continue această lucrare misionară. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe credincioşii care au copii sau nepoţi la şcoală să completeze formularul de înscriere la ora de religie şi să se înscrie în filialele Asociaţiei Naţionale „Părinţi pentru Ora de Religie“. Preoţii din parohii vor anunţa până în 6 martie pe toţi credincioşii care vor participa la sfintele slujbe să-şi înscrie micuţii la orele de religie, iar în urma unor protocoale de colaborare, instituţiile de învăţământ şi parohiile vor desfăşura mai multe activităţi în parteneriat.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 596
Id: 49103
Data: Feb 24, 2015
Imagine:
]]>În prima săptămână a Postului Mare şi la Denia din Joia săptămânii a cincea se oficiază în Biserica Ortodoxă slujba Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei .....
Data: Feb 24, 2015
]]>La Centrul eparhial din Drobeta Turnu Severin a avut loc marți, 24 februarie, o conferință de presă pe tema orei de Religie. Întâlnirea cu jurnaliștii severineni a fost organizată de .....
Data: Feb 24, 2015
]]>La Biserica „Sf. Gheorghe” – Griviţa din Protoieria Sector I Capitală, duminică, 22 februarie 2015, mai mulţi elevi de la Școala Generală nr. 175, liceeni de la Colegiul .....
Data: Feb 24, 2015
]]>În cadrul proiectului „Alege Şcoala! în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest”, derulat de Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, .....
Data: Feb 24, 2015
]]> PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2015 Dreapta credinţă şi dreapta făptuire în urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti .....
Data: Feb 24, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).