Cateva sute de credinciosi au participat astazi, la Sfanta Liturghie arhiereasca savarsita de Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, la Paraclisul mitropolitan Sfantul Ilie Tesviteanul din Craiova, dupa cum ne-a precizat Gheorghe Cioiu de la Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei.La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre semnificatia Evangheliei randuita a fi citita in Duminica dinaintea Nasterii Domnului (Matei 1, 1-25), care ne prezinta genealogia Mantuitorului. Cartea neamurilor Mantuitorului ne demonstreaza ca noi suntem familia Sa, asa cum ne spune si Sfantul Apostol Pavel: ..suntem din neamul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 17, 29). Suntem asadar neamul lui Dumnezeu pentru ca El este Tatal nostru, iar noi ne numim frati si surori prin creatie, prin credinta si prin Sfanta Taina a Botezului. Fapt ce ne da curajul si taria de a ne incredinta sufletele si nadejdea noastra Mantuitorului Iisus Hristos, cel care a luat asupra Sa firea omeneasca stricata prin pacat, ca s-o innoiasca, s-o sfinteasca, s-o indumnezeiasca. Biserica a randuit astfel, sa se citeasca genealogia Mantuitorului in Duminica de dinaintea Nasterii Domnului, pentru a reaminti care este rolul familiei in aceasta lume, pentru a reaminti ca familia este locul unde Dumnezeu locuieste si unde se nasc sfintii. Pentru ca toti cei nascuti si botezati sunt chemati de Dumnezeu la sfintenie, iar El, ca Parinte, ii infiaza pe fiecare, si asa, cu totii devenim copii iubiti ai lui Dumnezeu a spus IPS Parinte Mitropolit Irineu.Sfanta Liturghie a fost marcata si de hirotonia intru preot, pe seama Bisericii Sfantul Ilie din Craiova, a diaconului Alexandru Bogdan Samfira si de hirotonia intru diacon, pe seama Catedralei mitropolitane Sfantul Dumitru din Craiova, a teologului Viorel Ghencea.Biserica Sfantul Ilie Tesviteanul – repere istorice Asezata in zona centrala a Craiovei, Biserica Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul este unul dintre reperele importante ale vietii religioase si culturale ale Cetatii Baniei. Ea fost ctitorita de vornicului Ilie Otetelisanu in anul 1720 si refacuta din temelii in 1893. Pictura a fost realizata de Gheorghe Tattarescu, fiind considerata ultima biserica pictata de acesta. Sfantul locas a devenit in scurt timp un simbol pentru cei care locuiau in aceasta zona, numele Sfantului Ocrotitor Ilie fiind dat si cartierului in mijlocul caruia se afla. Tot aici a fost infiintata, in 1837, Şcoala de fete Lazaro – Otetelisanu , considerata prima scoala de fete din Oltenia.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 777
Id: 27094
Data: Dec 23, 2012
Imagine:
Data: Dec 23, 2012

Data: Dec 23, 2012

Data: Dec 24, 2012

Data: Dec 24, 2012

Data: Dec 24, 2012

Data: Dec 24, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).