Conferința Internațională de Muzicologie organizată de Universitatea Națională de Muzică București în Parteneriat cu Patriarhia Română reunește în perioada 2-6 septembrie la București peste 140 de cercetători din 19 țări.
Tema evenimentului este „Osmoze muzicale şi culturale în Balcani”.
Conferința a început luni dimineață în sala „Auditorium” a Universitătii Naționale de Muzică cu deschiderea oficială moderată de prorectorul Nicolae Gheorghiță.
În cadrul evenimentului, părintele Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriah Daniel, intitulat „Credinţă şi artă muzicală în Balcani”.

În mesajul transmis de Patriarhul României a fost evidențiat rolul major pe care „l-a avut şi îl are Biserica Ortodoxă Română” în crearea şi susţinerea culturii muzicale în spaţiul cultural balcanic.
„În acest sens, Biserica noastră acordă o atenţie deosebită pregătirii muzicale a slujitorilor Sfintelor Altare şi a cântăreţilor bisericeşti, în instituţiile teologice preuniversitare şi universitare din ţară”, a subliniat delegatul Patriarhului la eveniment.
În mesaj sunt amintite, în contextul Anului omagial 2019 „frumuseţea şi diversitatea creaţiilor muzicale, specifice satului românesc, care reprezintă perpetuarea unei sensibilităţi a comunităţii rurale, păstrătoare a credinţei creştine şi a tradiţiei româneşti”.
După deschidere, au urmat sesiuni de comunicări și mese rotunde pe teme precum: „Arta muzicală în Balcani”, „Estul întâlneşte Vestul”, „Muzica şi politicile”, „Cântul bizantin şi post-bizantin, „Etnomuzicologie”.
”Muzica a avut un rol major în convertirea mea
La Conferința Internațională de Muzicologie a participat Pr. Prof. Ivan Moody de la Universitatea Nova din Finlanda.

Părintele Ivan, fost anglican convertit la Ortodoxie și din 2007 preot al Bisericii Ortodoxe a Greciei, a mărturisit că muzica a avut un rol major în convertirea sa.
„La început am cunoscut muzica ortodoxă rusească și ulterior am cunoscut și muzica bizantină. Acum sunt preot al Bisericii Ortodoxe Grecești”, a declarat pentru Trinitas TV Pr. Ivan Moody.
„Cred că cel mai important lucru este respectul pentru diferitele tradiții ale cântării bisericești și aici în România aveți un caz foarte fericit, în sensul că se îmbină în mod armonic atât arta psaltică, monofonică, cât și muzica bisericească corală”, a remarcat preotul.
Joi, tot în cadrul Conferinței Internaționale de Muzicologie, Corul Psalmodia va concerta la Universitatea de Muzică din București, începând cu ora 19:30.
Participanții din cele 19 țări sunt invitați miercuri seară, de la ora 19:00, la Slujba Vecerniei oficiată la Mănăstirea Antim. Muzicieni din Grecia și Georgia vor cânta la strană alături de psalții români.
Conferința se va încheia vineri, 6 septembrie. Vezi programul complet pe site-ul oficial al evenimentului.
Vorbind duminică la Gârbeni despre „Datornicul nemilostiv”, Mitropolitul Teofan le-a spus locuitorilor din Gârbeni că „cel care iartă este un om liber”, iar cel care nu iartă este „un rob”.
„Creştinul cel adevărat, nădăjduind că şi noi să tindem a fi creştini .....
Data: Sep 2, 2019
În Cimitirul central din Năsăud și pe valea satului Bichigiu din comuna Telciu au fost sfinţite în 24 august două monumente comemorative,
Data: Sep 2, 2019
La Cahul a fost inaugurată de Ziua Limbii Române, în data de 31 august 2019, o statuie dedicată poetului Mihai Eminescu.
Bustul a fost realizat din .....
Data: Sep 2, 2019
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a sfințit duminică biserica parohiei Târgu-Mureș XIII, cu hramul Sfânta Cuvioasă Paraschiva.
În ultima perioadă, în locașul de cult au avut loc ample lucrări de finisare și înfrumusețare. Biserica a fost construită în anul 1993,
Data: Sep 2, 2019
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la a VIII-a Conferinţă Internaţională de Muzicologie, Bucureşti, 2-6 septembrie 2019:
Credinţă şi artă muzicală în Balcani
A VIII-a Conferinţă .....
Data: Sep 2, 2019
Guvernul României a aprobat săptămâna trecută deschiderea unui nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-sârbe, a anunţat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei .....
Data: Sep 2, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).