]]>Arhiepiscopia Râmnicului a avut bucuria de a găzdui, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, un inedit eveniment cultural-artistic, ce a avut loc miercuri, 10 decembrie 2014, în Sala de festivități a Consiliului Județean din Râmnicu Vâlcea, începând cu ora 18.00, intrarea fiind liberă, informează “Ziarul Lumina”. Este vorba de drama muzicală sacră „Constantin Brâncoveanu”, ce a avut prima reprezentație la Opera Română din București, în anul 1935. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu „Constanța Altfel” – Asociația Civică pentru Constanța și Corul „Armonia”, cu ocazia anului comemorativ dedicat Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. La eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Spectatorii vâlceni s-au bucurat de o reprezentație de excepție a artiștilor veniți de la Constanța, printre care Părintele Ierodiacon Bartolomeu Trofin, dar și studenți, masteranzi și doctoranzi ai Universității „Ovidius” din Constanța - Facultatea de Teologie Ortodoxă, cadre didactice ale Inspectoratului Școlar Județean Constanța – disciplina religie, artiști lirici ai Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. La finalul celor două ore de muzică de calitate, au luat cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iniţiatorul acestui proiect. "Se cuvine mai întâi să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru acest timp minunat, acest timp care este cu adevărat o scară către cer" a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. Totodată, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie pentru organizarea și posibilitatea punerii în scenă și în Arhiepiscopia Râmnicului a acestui eveniment cultural-artistic închinat Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, precum și artiștilor și tuturor preoților, credincioșilor și iubitorilor de melos românesc ce au onorat acest deosebit eveniment. Înaltpreasfințitul Teodosie a precizat că „Sfântul Martir și Voievod Constantin Brâncoveanu îi întrece pe toți voievozii, îi întrece pe toți martirii români, îi întrece pe toți cei ce s-au nevoit în viața aceasta.” De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a ținut să mulțumească tuturor celor care au contribuit la punerea în scenă a acestei drame: regizorului Liviu Manolache, scenografei Sanda Mitache, soliștilor, membrilor corpului de balet, precum și nepotului compozitorului Sabin Drăgoi care a pus la dispoziția Arhiepiscopiei Tomisului opera acestuia. Spectacolul muzical-simfonic „Constantin Brâncoveanu” este rodul creației compozitorului Sabin Drăgoi (1894-1968), folclorist și membru corespondent al Academiei Române, cunoscut lumii muzicale românești prin culegerile de folclor și colinde, dar și prin motivele muzicale populare care au stat la baza operelor muzicale de anvergură: opere, piese simfonice, miniaturi pentru pian.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 598
Id: 46308
Data: Dec 11, 2014
Imagine:
]]>La comemorarea a 25 de ani de la reprimarea eroilor revoluționari din Timişoara, miercuri, 17 decembrie 2014, de la ora 12.00, în toate .....
Data: Dec 11, 2014
]]>În dimineaţa zilei de 10 decembrie a.c., Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a participat la a V-a ședinţă a Consiliului .....
Data: Dec 11, 2014
]]>Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a lansat joi, 11 decembrie 2014, primul proiect pe care îl va realiza cu fonduri europene şi care se referă la oferirea unor .....
Data: Dec 11, 2014
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei s-a aflat astăzi, 11 decembrie, în mijlocul copiilor şi tinerilor ocrotiţi în Casa de tip familial„Sfântul Andrei” .....
Data: Dec 11, 2014
]]>Sala de festivităţi “Mitropolit Nestor Vornicescu” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a găzduit joi, 11 decembrie, conferinţa de lansare a proiectului “ÎMPREUNĂ ACTIVI ŞI .....
Data: Dec 11, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).