Tabăra a fost organizată de Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi, cu sprijinul parohiei Pietrărie. În cele două zile, micii enoriaşi au participat la diverse ateliere, jocuri, precum şi la o „vânătoare de comori“. „Copiii au fost împărţiţi pe grupe şi au fost coordonaţi de câte un animator. Am avut ateliere de comunicare, de tir cu arcul, de orientare turistică în pădure, de fotbal şi de prim ajutor. În pădurea din apropierea Pietrăriei am făcut un traseu turistic, unde copiii au descoperit indicii. Prin activităţile pe care le-am făcut, am încercat să le arătăm beneficiarilor taberei că îşi pot petrece timpul liber într-un mod plăcut chiar unde locuiesc ei. După apusul soarelui am făcut un foc de tabără în jurul căruia am cântat la chitară. În ultima zi a taberei a avut loc jocul «Vânătoarea de comori». Acest joc presupune ca beneficiarii taberei să parcurgă diverse probe în locaţiile unde au avut loc atelierele. În cadrul acestor probe s-au verificat informaţiile pe care le-au acumulat“, a spus Diana Prisecaru, coordonatorul taberei. Părintele paroh Ciprian George Bamboi şi-a exprimat mulţumirea faţă de membrii ATOR - filiala Iaşi care s-au implicat în derularea activităţilor taberei de la Pietrărie.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 666
Id: 32444
Data: Jul 12, 2013
Imagine:
Sfânta Liturghie arhierească oficiată de IPS Mitropolit Teofan în dimineaţa acestei zile în vechea Catedrala mitropolitană ieşeană a fost una deosebită, întrucât răspunsurile la strană au fost date de participanţii şi .....
Data: Jul 12, 2013
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi duminică, 14 iulie 2013, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Berezeni 1, Protopopiatul Huşi. Primirea Preasfinţitului Corneliu va .....
Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 12, 2013

Data: Jul 12, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).