La 4 octombrie 1993 in jurul orei 23:00 se muta la viata vesnica cel mai mare teolog ortodox contemporan, parintele Dumitru Staniloae. De la acel moment, acum, la inceput de octombrie, comemoram douazeci de ani, ceea ce ne-a prilejuit in anul mantuirii 2013 - cand marcam si 110 ani de la nasterea sa (16 noiembrie 1903) - evocarea personalitatii si operei marelui nostru teolog. Astazi, numele parintelui Staniloae il intalnim oricand dorim sa aflam lucruri legate de teologia ortodoxa. Parintele profesor Staniloae a reusit prin opera sa teologica sa faca o sinteza neopatristica si astfel sa ne aduca in prim plan noua celor de astazi profunzimea si frumusetea gandirii patristice izvorata din paginile Sfintei Scripturi. Pentru parintele profesor teologia trebuie inteleasa ca stiinta a mantuirii si a vietii vesnice. Teologia sa este una a iubirii si a comuniunii personale in centrul careia sta dogma Sfintei Treimi. In acest sens, Sfanta Treime este plenitudinea persoanei in comuniune. In demersul lui teologic accepta si traieste profund ceea ce invata Biserica Ortodoxa, teologhisind in calitate de membru si slujitor al ei si avand certitudinea ca ceea ce exprima Sfintii Parinti in invatatura Bisericii este fundamental sa o faca si el ca teolog ortodox. In acelasi timp, parintele Dumitru Staniloae este un teolog al bucuriei. Pentru el bucuria este una dintre caracteristicile specifice ale traditiei ortodoxe. De aceea, Ortodoxia, prin bucuria trairii in Dumnezeu, este doxologica si nu teoretica. In centrul acestei bucurii care marcheaza teologia sa este bucuria Invierii. Parintele Staniloae prin toata opera sa teologica se marturiseste ca un om al smereniei care are constiinta patristica a faptului ca nu poate scrie nimic fara ajutorul lui Dumnezeu si ca este nevrednic sa teologhiseasca despre adevarurile credintei ortodoxe. In acest sens, putem argumenta tragedia de a fi trait cinci ani in regimul de exterminare al inchisorilor comuniste, perioada in care a cunoscut darul rugaciunii neincetate, despre care ii marturisea surazand lui Olivier Clement ca fiind o experienta ca atatea altele, putin mai dificila pentru familia mea si adaugand apoi ca aceasta a fost perioada din viata sa in care a ajuns sa practice rugaciunea inimii. Trairea acestei rugaciuni o regasim in operele sale scrise dupa 1963 in care ne arata ca forta si frumusetea Ortodoxiei se manifesta in profunzimea si bogatia spiritualitatii si teologiei ei. Parintele apare ca un continuator al teologiei Sfintilor Parinti, care isi construieste, ca si acestia, teologhisirea ca pe o rugaciune doxologica adusa Preasfintei Treimi. Cu toate ca cea mai mare parte a operei sale a fost scrisa in perioada comunista, avem o opera teologica care insumeaza 90 de carti, 33 de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 16 prefete. Acestea descopera un om care in cea mai mare parte a vietii sale a fost preocupat sa inmulteasca talantul dat de Dumnezeu prin scrierile sale care il definesc pe drept cuvant ca fiind cel mai important teolog ortodox din secolul XX.(Editorial publicat in Ziarul Lumina de Duminica din 6 octombrie 2013, aparut sub semnatura Parintelui Dr. Ciprian Apetrei)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 629

Id: 34363

Data: Oct 6, 2013

Imagine: