Tocul cu care Nicolae Titulescu a semnat Tratatul de la Trianon poate fi vazut la Muzeul Olteniei

Muzeul Olteniei păstrează în colecțiile sale un important fond „Nicolae Titulescu”, donat de urmașii marelui diplomat în anii 1977-1980, iar dintre numeroasele piese se remarcă tocul cu care acesta a semnat Tratatul de la Trianon.

Acest toc, cu o importantă valoare istorică și simbolică, a fost primit de Nicolae Titulescu în momentul semnării Tratatului de la Versailles (28 iunie 1919), el făcând parte din delegația României la încheierea tratatului care consfințea înfrângerea Imperiului German, semnalează Muzeul Olteniei pe pagina oficială de Facebook.

Piesa este din metal galben, prezintă sculpturi în relief, pe o parte un soldat, iar pe cealaltă parte o biserică. Pe una din părți este inscripţionată data: „28 Juin 1919”.

Tocul a fost păstrat de nepotul de soră al lui Nicolae Titulescu, domnul Sergiu Nenișor, care era și secretarul particular al marelui diplomat. De altfel, foarte multe obiecte personale și corespondența cuplului Ecaterina și Nicolae Titulescu au fost moștenite de Sergiu Nenișor. Toate aceste obiecte de o inestimabilă valoare istorică au fost donate Muzeului Olteniei Craiova de doamna Mariela Emanoil, fiica lui Sergiu Nenișor.

Acest exponat precum şi alte piese de patrimoniu pot fi descoperite zilnic, la Muzeul Olteniei din Craiova, în intervalul orar 09:00 – 17:00.


Nicolae Titulescu (1882-1941), unul dintre făuritorii Unirii Mari, este considerat cel mai mare diplomat român din toate timpurile și unul dintre cei mai mari diplomați ai lumii.

A fost nepot de preot, tatăl tatălui său fiind protopopul Nicolae Economu.

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a remarcat faptul că Nicolae Titulescu a rămas întotdeauna, în ciuda unei cariere strălucitoare și tulburătoare, un ortodox credincios.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 162

Id: 70364

Data: Jun 4, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).