Tradarea lui Iuda (Mt. XXVI, 14-16; Mc. XIV, 11-12; Lc. XXII, 3-6).În strânsa legatura cu hotarârea sinedriului de a-L prinde pe Mântuitorul (Mt. XXVI, 3-5), toti evanghelistii ne comunica despre tradarea lui Iuda, încheind cu sinedristii o întelegere în acest sens. Iuda se înfatiseaza la arhierei, zicându-le:Ce voiti sa-mi dati si eu îl voi da în mâinile voastre. Iar ei s-au învoit cu el pe 30 de arginti. Şi de atunci cauta un prilej ca sa-l dea în mâinile lor“ (vers. 14-16). Aceasta întelegere trebuie sa, fi avut loc tot miercuri, 12 nisan, si anume dupa ce sinedriul luase hotarârea de a-1 prinde pe Mântuitorul, pentru ca, din cele ce urmeaza, aflam ca Domnul petrece ziua de joi pâna seara, împreuna cu apostolii Sai, inclusiv cu Iuda, în Betania. Acest fapt îl confirma si traditia cea mai veche a Bisericii, care a întiparit în amintirea ei complotul sinedriului si vânzarea lui Iuda ca pe un moment trist, ca o mare durere, si a rânduit ca ziua de miercuri sa fie zi de post si de pocainta, pentru toti crestinii.În baza hotarârii de a-1 prinde pe Iisus cu înselaciune, prezidiul sinedriului era acum gata sa pândeasca orice ocazie binevenita ce li s-ar oferi. Ne putem închipui, deci, cât de placut surprinsi vor fi fost, când li s-a prezentat chiar unul dintre apostolii Domnului, Iuda Iscarioteanul, si s-a oferit sa le dea mâna de ajutor. La o astfel de oferta nu se asteptasera. Iuda era singurul ucenic din Iudeea; era fiul lui Simion din oraselul Kariot sau Keriot, de unde îi vine si numele: „ is din Kariot“ om din Kariot. Ceilalti apostoli erau toti galileeni. Se atasase Domnului, preocupat de ideea falsa ca Mesia va fi un erou national si ca împaratia Lui va fi una lumeasca, în care sa ajunga si el pe un post cât mai înalt. Dezamagit, ca Domnul vorbea de drumul crucii si al patimirii, de o împaratie de ordin spiritual, în timp ce el astepta, onoruri si bogatii aici pe pamânt, ca alta data a refuzat ofertele multimilor de a-L face rege (In. VI, 15), ca vorbea acum de moartea Sa peste doar doua zile, Iuda s-a înstrainat sufleteste tot mai mult de Domnul. Încetul cu încetul, diavolul pune stapânire pe inima lui (Lc. XXII, 3), strecurându-i în suflet gândul tradarii (In. XIII, 2). L-au împins la aceasta necredinta în Domnul si patima iubirii de arginti. Desi tradarea lui Mesia fusese prezisa în Vechiul Testament (Ps. 40,9; 34, 10-11) si desi Domnul cunostea mai demult pe tradator (vezi In. VI, 70-71), Iuda nu este un predestinat, cum îl prezinta multi teologi protestanti, manifestând fata de el o oarecare compatimire si încercând sa sustina ca el a îndeplinit un act necesar în istoria mântuirii. Sfintele Evanghelii ne arata ca nici o circumstanta atenuanta nu se poate invoca în favoarea lui, ca sa fie iertat, ori sa i se micsoreze vina. Ele ni-1 înfatiseaza lucrând din proprie initiativa si ne arata ca prinderea Mântuitorului, care fusese hotarâta irevocabil de sinedriu, se putea face si fara el. Oferta lui a servit doar ca sa grabeasca arestarea Domnului.

Iuda îsi vinde, deci, fara necesitate învatatorul si primeste în schimb (treizeci de arginti). Când îi ofera aceasta suma, sinedristii au socotit ca respecta o porunca a lui Moise, care stabilise ca acesta era pretul de rascumparare pentru un sclav, respectiv, o sclava, pe care l-ar fi ucis boul cuiva (Ex. XXI, 32). Fara sa-si dea seama, ei împlinesc însa profetia lui Zaharia (XI, 12-13), care prevestise ca Mesia va fi vândut pentru aceasta suma derizorie: pretul unui sclav. Mai târziu (Mt. XXVII, 6) se spune ca acesti arginti au fost aruncati în templu si ar fi putut fi depusi în vistieria templului, daca nu s-ar fi avut în vedere, ca sunt bani întinati cu sânge nevinovat. Amanuntul acesta pare sa ne spuna, ca acesti arginti trebuie sa fi fost siclii de argint, pentru ca numai în aceasta moneda se faceau platile în vistieria templului. De notat, ca Sf. Matei este singurul dintre Evanghelisti care indica exact pretul tradarii.

Termenul „εστησαν” (Vulgata: constitueruni), i-au pus, i-au cântarit (Mt. XXVI, 15) si felul cum se exprima, în acest caz, Marcu (XIV, 11) si Luca (XXII, 4), pare ca arata ca lui Iuda Iscarioteanul i s-au platit acesti bani îndata ce au convenit cu el asupra tuturor amanuntelor. În acest scop Iuda s-a pus în întelegere si cu capeteniile templului (Lc. XXII, 4). Templul era pazit de o garda formata din preoti si leviti, care, zi si noapte, faceau, cu schimbul, serviciul de paza si de siguranta la templu. Capeteniile acestei garzi aveau un rang înalt între iudei. Ei stateau în serviciul sinedriului. Primind suma convenita, Iuda s-a obligat sa-L dea pe Domnul Iisus Hristos în mâinile lor. Din acest moment, el cauta ocazia cea mai potrivita sa-si îndeplineasca acest angajament. Ocazia potrivita i se ofera în curând.

Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului dupa Sfintele Evanghelii, în rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 738

Id: 39865

Data: Apr 16, 2014

Imagine: