Transilvania a fost inclusa de National Geographic in lista destinatiilor de vacanta pentru familii, in 2021

Pentru familiile din ce în ce mai legate de tehnologie, un sejur la o fermă ar fi o șansă de deconectare, de a petrece timp făcând plimbări cu o căruța trasă de cai, drumeții în Munții Carpați și ajutând la treburi în gospodărie, spun cei de la National Geographic despre beneficiile unei vacanţe în Transilvania, zonă inclusă în topul destinaţiilor pentru anul 2021.

Lista lansată marţi cuprinde cinci categorii: sustenabilitate, familie, natură, aventură şi cultură.

Alături de Transilvania, în categoria destinată familiilor se mai regăsesc: England Coastal Path (sud-vestul Angliei), Space Coast (Florida, SUA), Hortobagy (Ungaria) şi regiunea indigenă din British Columbia (Canada).

Cei de la National Geografic reamintesc că „farmecele bucolice ale Transilvaniei l-au captivat de mult pe Prințul de Wales, a cărui fundație finanțează proiecte locale de conservare a patrimoniului arhitectural”.

Moştenitorul Casei Regale Britanice este un adevărat ambasador turistic al României. Prinţul Charles a vizitat Transilvania pentru prima dată în 1998 şi de atunci a cumpărat mai multe proprietăţi în ţara noastră.

În cel mai nou material realizat de Wild Carpathia, Prinţul Charles promovează mănăstirile printre locurile de vizitat din ţara noastră.

„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei”, a spus el.

 

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 19

Id: 71927

Data: Nov 19, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar