Părintele Ion Onea, Parohul din Niculițel, a vorbit joi dimineață la Radio Trinitas despre suferința despărțirii la care a fost martor în Vama Isaccea: „Zilele acestea au fost foarte emoționante pentru noi, cei de aici, pentru că am văzut disperare, am văzut emoții, am văzut lacrimi”.
„Ne-au făcut pe noi, cei din zona aceasta, să fim solidari cu cei care se află în nevoie”, a continuat părintele paroh. „Au fugit din calea războiului cu o sacoșă în mână, nu au prea multe la ei.”
„În aceste zile aici în zonă a fost foarte frig și a nins foarte mult. Au stat la rând de șapte kilometri pe partea ucraineană afară, în frig, cu copiii. După ce au trecut, la Isaccea, au găsit corturile încălzite”, a mai povestit clericul.
„De duminică, după 12 noaptea, soțiile au trecut granița, iar soții nu au mai avut dreptul să treacă și s-au despărțit acolo, în vamă. A fost foarte dureros, mai ales pentru mamele cu copii.”
„De duminică seară, Protoieria Niculițel găzduiește în jur de 50 de refugiați zilnic. Acești refugiați sunt doar în tranzit, la rude care sunt din Spania, Italia, Germania, Polonia. Au nevoie de susținere morală.”
Pentru că românii și-au manifestat foarte frumos solidaritatea și în toate punctele de tranzit al frontierei cu Ucraina au ajuns multe ajutoare, parohul din Niculițel a dus joi un transport de ajutoare și într-un sat românesc de dincolo de graniță, unde sunt probleme mari cu aprovizionarea.
Dincolo de graniță, în regiunea Odesea a Ucrainei, sunt șase sate românești care mai au nevoie de sprijin, a spus parohul.
Imediat după începerea conflictului militar în Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a fost alături de refugiații veniți în România și în Republica Moldova oferindu-le hrană și ajutoare materiale, asistență spirituală, servicii de transport și spații de cazare.
S-au mobilizat în acest sens eparhii din țară și de peste hotare, alături de ONG-urile Bisericii. Inițiativele de sprijin pentru refugiați sunt coordonate prin platforma „Ajută cu bucurie”, unde se poate oferi ajutor material sau se pot înscrie voluntari.
Vezi și:
Foto credit: Parohia Niculițel
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 271
Id: 76416
Data: Mar 3, 2022
Imagine:
Postul Mare, cea mai importantă perioadă de pregătire pentru Sărbătoarea Sfintelor Paşti, începe luni, 7 martie 2022.
Postul Păresimilor, aşa cum mai este cunoscut, este cel mai aspru şi mai lung dintre cele patru posturi mari din Biserica Ortodoxă.
La .....
Data: Mar 3, 2022
Centrul pentru activități after school „Sfântul Nicolae” din Deva, al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, are un nou program de funcţionare.
.....Data: Mar 3, 2022
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat joi activitățile cu care eparhia contribuie la Luna pentru viață 2022: inaugurarea unui birou de consiliere pentru femeile în criză de sarcină, o campanie de donare de sânge și participarea la Marșul pentru viață 2022 de la Constanța.
.....Data: Mar 3, 2022
Episcopul Ignatie al Hușilor a acordat publicației online Syntopic un interviu pe tema secularizării. „Biserica, dacă nu își va uita vocația ei profetică, va avea un rol covârșitor în societate, .....
Data: Mar 3, 2022
Aproximativ trei tone de ajutoare umanitare de la Parohiile Niculițel I și II au ajuns joi după amiază în regiunea Odesa a Ucrainei, pentru a sprijini un sat românesc din apropiere de graniță: Satu Nou. Reacția localnicilor a fost emoționantă: „Doamne ajută și pace caselor .....
Data: Mar 4, 2022
Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) din Banatul de Munte organizează în perioada 3-4 martie 2022 o campanie de donare de sânge pentru a veni în sprijinul .....
Data: Mar 4, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).