]]>În data de 17 februarie 2015, la Protoieria Brăila a fost organizată conferinţa administrativă lunară a preoţilor din protopopiat, având ca temă de dezbatere: „Ora de Religie, între «descurajarea majorităţii şi favorizarea minorităţii». Cooperarea dintre Biserică, Şcoală şi Familie prin proiecte comune şi activităţi concrete”, după cum a precizat Părintele Gabriel Molocea. Întrunirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din municipiu de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la care a participat întreaga preoţime a protopopiatului. La finalul sfintei slujbe, a fost investit noul protoiereu al Protopopiatului Brăila, pc pr. Ioan-Mircea Băncilă, slujitor la parohia “Sf. Spiridon-Nou” din oraş. Cu acest prilej, Chiriarhul Dunării de Jos a acordat noului protoiereu rangul bisericesc de iconom stavrofor şi l-a binecuvântat pentru noua misiune la care a fost chemat. Preoţimea l-a primit cu bucurie şi entuziasm în această nouă slujire, iar P.C. Sa a răspuns, cu frică de Dumnezeu şi smerenie printr-un cuvânt dens, duhovnicesc şi practic misionar. A fost hirotonit preot în anul 1997 pe seama Parohiei Latinu din judeţul Brăila, iar de la 1 ianuarie 2005 a fost transferat în postul de paroh al parohiei “Sf. Spiridon-Nou” din Brăila, slujind de 18 ani cu rezultate frumoase atât pastoral-misionare, cât şi social-filantropice. După ceremonia de investire, la sediul Protoieriei Brăila, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a prezidat întrunirea administrativă a preoţilor din această protoierie. La şedinţă au participat şi membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial. În cadrul reuniunii au fost prezentate ultimele Hotărâri ale Sfântului Sinod cu privire la statutul orei de Religie şi s-a discutat despre necesitatea încheierii de parteneriate între parohii şi şcoli, pentru dezvoltarea cooperării în vederea susţinerii şi îmbunătăţirii orei de Religie. În partea a doua a zilei, la Casa Corpului Didactic din Brăila, în prezenţa Chiriarhului Dunării de Jos şi a profesorilor de religie a avut loc o întrunire consultativă în care au fost discutate aspectele organizatorice cu privire la organizarea şi constituirea filialei Brăila a Asociaţiei “Părinţi pentru Ora de Religie” (A.P.O.R.). Asociaţia îşi propune, în baza Hotărârii nr. 12.471/22.12.2014 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să susţină educaţia integrală a copiilor, să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea predării orei de Religie în unităţile de învăţământ preuniversitar şi să sublinieze aportul orei de Religie la formarea spirituală a noilor generaţii şi la pregătirea acestora pentru viaţă. Între membrii fondatori se numără jurişti, profesori, ingineri, medici, oameni de cultură, la care se adaugă şi alte personalităţi reprezentative ale urbei brăilene.
Download: Click for download attached file: Un nou protoiereu pentru Protopopiatul Braila, judetul Braila
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 761
Id: 48877
Data: Feb 18, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, Centrul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a găzduit marți, 17 februarie 2015, prima sesiune .....
Data: Feb 18, 2015
]]>La Biserica ”Iancu Vechi” - Mătăsari din Capitală s-a ţinut miercurea aceasta Cercul pedagogic al profesorilor de Religie din Sectorul 2. Întâlnirea a fost moderată de Pr. .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Profesorii de religie din judeţul Dolj vor participa, din luna martie, la o serie de activităţi didactice şi informative, menite să dezvolte capacitatea lucrului în echipă .....
Data: Feb 18, 2015
]]>A apărut un nou număr al Revistei ”Studii teologice”, publicaţia facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română. Acesta este prima apariţie pe anul acesta. În numărul curent .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Marţi, 17 februarie, în ziua prăznuirii Sf. M. Mc. Tiron, parohia mehedinţeană Obârşia Cloşani a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. Praznicul .....
Data: Feb 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).