Valeriu Anania - metafora vie

Exista un ocean de cuvinte nespuse la timp. Cred ca fiecare a experimentat acest sentiment cel putin o data in viata, atunci cand o persoana apropiata inimii lui a trecut la cele vesnice, iar noi, prea ocupati si uitand de conditia noastra trecatoare pe acest pamant, nu ne-am facut vreme sa-i spunem celuilalt tot ce inima noastra ne indemna. Aceste cuvinte le pastram in noi pentru restul zilelor pe care le mai avem sau le rostim inaintea crucii, cu incredintarea ca, in cele din urma, ele vor fi auzite.Exista un munte de carti pe care nu le vom citi niciodata. Cati dintre noi nu cumparam carti care vor astepta dupa aceea ani, poate decenii, pana le vom deschide, insa exista in mod cert posibilitatea ca o carte sa vietuiasca uitata in biblioteca alaturi de tine, pana cand doar ea va ramane. In multe cazuri, aceste carti nu sunt tocmai uitate, sunt doar amanate pentru un posibil 'maine', care la un moment dat nu o sa mai vina, iar mana nu se va mai intinde pentru a stabili dialogul dintre persoana ta si gandurile autorului. Din pacate, nu vom sti niciodata ce am pierdut nefacand acest gest.Cel ce scrie beneficiaza de un avantaj in raport cu ceilalti. Asemeni buzduganului din poveste, scrisul sau ne anunta prezenta sa, preocuparile sale, astfel incat se ajunge ca o persoana pe care nu am intalnit-o niciodata sa ne devina grozav de familiara. Din aceasta perspectiva, pot spune ca l-am cunoscut pe Inalt Preasfintitul Bartolomeu sub ipostaza lui Valeriu Anania de foarte devreme, cand, cu prilejul majoratului, un bun prieten de-al meu mi-a oferit in dar 'Amintirile peregrinului apter'. Avand incredere in gusturile prietenului meu, am luat cartea in mana si am purces a citi. Pe vremea aceea, ca multi dintre tineri, eram obsedat de concept, de 'adevarul' rostit apasat si fara inflorituri, de carti care sa solicite la maximum pistoanele creierului. Din acest motiv, ingenioasele constructii narative si gratioasele intorsaturi de fraza ale autorului mi-au parut o excelenta mostra de literatura si atat, o simpla experienta estetica care, in conceptia mea de atunci, nu era nici pe departe suficienta pentru a ajuta la aflarea 'Adevarului'. Din acest motiv, dupa cateva zeci de pagini, peregrinului i-a fost menit sa astepte multi ani in biblioteca, pentru o destul de putin probabila reintalnire.Randuiala lucrurilor a facut ca peste ani, datorita preocuparilor de istorie a Bisericii, sa am privilegiul sa pot intalni oameni absolut deosebiti din randul traitorilor Bisericii noastre, fiecare cu harisma sa. Desi nu este deloc indicat sa etichetezi oamenii printr-un singur cuvant, fiecare, instinctiv, tinde sa faca acest lucru. L-am intalnit astfel pe 'ctitor', pe 'duhovnic', pe 'traitor', pe 'inspirat', pe 'blajin', pe 'carturar', pe 'monah', pe 'slujitor' si pe multi altii. Dintre toti insa, efigia IPS Bartolomeu imi scapa in mod constant, fapt de natura sa ma intrige. Evident, nu scurtele intalniri fata in fata au fost decisive in apropierea de impozanta personalitate a Inalt Preasfintiei Sale, ci faptul ca preocuparile mele stiintifice imediate m-au obligat sa citesc amintirile sale despre patriarhul Justinian si, mai apoi, 'Memoriile'. In ambele cazuri, lectura a urmat scrierii cartii dedicate patriarhului Justinian si studierii dosarului creat lui Valeriu Anania de catre fosta Securitate.Adevar/fictiuneNu este deloc o regula, dar adesea contemporanii nu detin toate cheile, toate resorturile pentru a intelege pe deplin ceea ce li se petrece in clipa prezenta. Abia cand totul se prafuieste in arhive, istoricul, prin investigatiile sale, are sansa sa descifreze chipuri si mecanisme obscure. Din aceasta perspectiva, am ramas fascinat de forta de 'lectura a lumii' de care dispunea Valeriu Anania. In cazul patriarhului Justinian, parea ca citise maldare de documente, aflate in toate cotloanele posibile. In cazul 'Memoriilor', primul sentiment a fost ca, atunci cand le-a scris, a avut inaintea ochilor dosarul creat de Securitate, iar povestea cu manuscrisul redactat in anii '70 si depus la loc sigur in Statele Unite este chiar o poveste, creata in genul iscusitelor puneri in scena din literatura veacurilor trecute, cu manuscrise gasite intamplator sau cu mesaje in sticle plutind destinul pe apele lumii. Ştiu sigur ca, in nici unul din cazuri, acest lucru nu s-a petrecut, ci totul se datoreaza vointei de a cunoaste si intelege pe Celalalt si pe sine, bazandu-se pe dreapta subiectivitate pe care un mare ganditor francez, Paul Ricoeur, o pune la temelia scrierii unei istorii 'adevarate'. Un sens ascutit al istoriei strabate 'Memoriile', remarcabile si prin echilibrul prezentei autorului-actor in cadrul firului narativ. Nu experimentam deloc starea de enervare care ne cuprinde atunci cand un memorialist tine cu orice pret sa ne demonstreze ca totul s-a invartit in jurul sau si ce persoana remarcabila si de neinlocuit a fost. In acelasi timp, nu exista acea falsa smerenie a celui care se prezinta ca un simplu 'martor tacut, dar obiectiv' al mersului istoriei. Valeriu Anania se bucura de prezenta celorlalti, ii place sa-i 'citeasca', sa-i asimileze experientei proprii, dar in acelasi timp nu uita sa ne vorbeasca de propriile atingeri prin care i-a marcat pe contemporani. Asocierea involuntara pe care am facut-o intre 'Memorii' si dosarul de Securitate s-a datorat si faptului ca Valeriu Anania nu a lasat deoparte nici una din problemele sensibile ale existentei sale, abordand deschis, uneori polemic, subiecte pe care altii ar prefera sa le vada definitiv ingropate si uitate. Valeriu Anania a stiut ce vrea de la viata si a stiut ce vor si ceilalti de la el, iar in 'Memorii' raspunde fara inconjur atat celorlalti, cat si lui insusi. Mitropolitul Bartolomeu spunea ca nu-i place sa poarte alta umbra in afara de cea faurita de soare, iar aceasta afirmatie a devenit, cel putin pentru mine, un adevar. Poate candva, cand sufletele oamenilor vor deveni mai putin patimase, se va putea vorbi senin si de presupusa (de fapt imaginara) colaborare cu Securitatea, ca informator sau sub alte ipostaze degradante pentru statura morala a unui om. Cine va avea posibilitatea sa citeasca in paralel 'Memoriile' si dosarul de Securitate ale Inalt Preasfintiei Sale va avea serioase probleme in a stabili unde este adevarul si unde este fictiunea. Avem tendinta fireasca sa atribuim unui dosar intocmit de un 'organ al statului' toate atributele de obiectivitate posibile. Literatul Valeriu Anania reuseste sa introduca atat de mare tensiune intre cele doua discursuri adesea rivale, incat orice om cu mintea deschisa va fi nevoit sa accepte ca simpla raportare servila la litera unui dosar ne poate conduce spre fictiuni mai fantaste decat unele 'Memorii', oricat de subiective.Peregrin prin lumi pluraleDespre lucrurile acestea pot vorbi cu mult mai multa competenta specialisti in teoria literaturii, hermeneutii, semioticienii. Cu toate acestea, desi nu am nici o competenta in domeniu, ma arunc cu entuziasmul novicelui intr-un domeniu extrem de complex si complicat, deoarece aici mi se pare ca am gasit 'eticheta' pentru Inalt Preasfintia Sa. Interesul starnit de operele 'istorice' m-au facut sa ma reintorc la rafturile bibliotecii personale, unde asteptau cuminti 'Amintirile peregrinului apter'. Formidabil! Ani la rand cautasem din greu documente despre diferite personalitati ale Bisericii noastre, pe cand aveam atat de la indemana, sub haina unor personaje literare, pe Gherasim Iscu, pe Vartolomeu Stanescu, pe Nifon Criveanu, pe Firmilian Marin, pe Olga Gologanu si pe multi altii, in ipostaze lesne recognoscibile si in documentele de arhiva. Alaturi de ei, personaje imaginare, neinspirate de o persoana concreta, insa reprezentative pentru o stare sau ipostaza a sufletului romanesc. Se adaugau minunatul peisaj sarutat de manastiri al Olteniei si o memorie culturala fantastica, toate adunate sub metafora peregrinului apter. Adevar, fictiune? Referentialitate, nonreferentialitate? Citind amintirile peregrinului, mi-am amintit de o expresie care mi-a placut enorm: 'metafora vie'. Este titlul unei carti a aceluiasi Paul Ricoeur, pe care am citit-o 'pe genunchi', fascinat de titlul ei, candva demult, fara a pricepe prea multe din ea, fiind sortita la randul ei pentru o (im)probabila relectura. N-am prea inteles ce vrea autorul sa spuna prin 'metafora vie', insa instinctiv am lipit aceasta 'eticheta' de Valeriu Anania si, asaltat de alte treburi, am lasat acest rudiment de gand sa dospeasca in ungherele mintii.Acum, cand vestea trecerii la cele vesnice a mitropolitului Bartolomeu a devenit un adevar dureros, nu cred sa fi existat persoana care sa-l fi cunoscut si pretuit, care sa nu se fi oprit din preocuparile cotidiene si sa nu fi deschis, macar pret de cateva minute, o carte a lui Valeriu Anania. Asa am facut si eu si, amintindu-mi de 'metafora vie', am deschis si cartea lui Ricoeur.Este o carte grea, ce-mi aminteste de geometrie sau de desen tehnic. Putin probabil sa am ragazul necesar pentru a o citi cum se cuvine. Din ce-am inteles, 'metafora vie' este echivalenta cu 'producerea unei noi pertinente semantice, cu un plus de sens', presupunand faptul ca 'un aspect necunoscut, nerostit, este scos la iveala prin intermediul limbajului'. Pentru Ricoeur, prin 'metafora vie', exista posibilitatea ca enuntul metaforic sa fie referential, adica sa vizeze un real extralingvistic, sa redescrie realitatea, sa aiba in ultima instanta valoare de adevar, un adevar secund (adevar metaforic), imposibil de exprimat prin cuvintele folosite la modul uzual. Astfel, Ricoeur dezvolta ideile altor ganditori, care accepta ca 'sistemele simbolice fac si refac lumea, reorganizand lumea in termeni de opere si operele in termeni de lume' (Nelson Goodman).Harisma 'metaforei vii'Cuvintele de mai sus se 'lipesc' de Valeriu Anania si dau sens metaforei peregrinului apter, atat de greu digerabila daca vedem teologia cu ochelari de cal, dar atat de fertila, daca ne amintim ca in icoane si in realitate ingerii stau alaturi de evanghelisti atunci cand acestia scriu Cuvantul Domnului, ca noi, ca oameni, tindem asimptotic spre 'viata ingereasca', ca memoria colectiva a umanitatii, transmisa prin cuvant, face ca noi sa asimilam gandurile celor ce azi sunt numai pulbere, avand speranta ca vom trai mai departe, prin propriul nostru gand, in cei viitori. Dar mai multe stie sa spuna insusi Valeriu Anania, prin darul 'metaforei vii'.Cati dintre noi nu am trait clipe extraordinare, simtaminte unice, pe care am dorit sa le transmitem celorlalti, dar nu am putut? Personal, una din marile mele tristeti e faptul ca nu am deloc talent muzical, astfel ca una din cele mai importante forme de expresie ale omului imi este refuzata (cum spune un cantec celebru: Iam just a singer without song, a singer without melody). Ma consolez ascultand muzica celorlalti, traind prin formele conturate de altcineva propriile simtaminte. Cuvintele par la indemana. La urma-urmei, toti stim sa vorbim, in timp ce muzica e un talent pe care e limpede ca doar unii il au. Cu atat mai frustrant e faptul ca exista momente cand nu mai stim sa ne aflam cuvintele si nu putem sa transmitem celorlalti ce am vrea cu adevarat sa spunem. Atunci, vine cineva care, cu o trasatura de condei, ne lumineaza calea. Valeriu Anania a avut darul uluitor de a lumina prin cuvant adevaruri greu exprimabile de ceilalti, sa puna pe notele rostirii simtaminte inabusite. Fiind si un veritabil traitor crestin, Valeriu Anania si-a pus talantul in slujba adevarurilor fundamentale, pe care l-a exprimat in toate creatiile sale, indiferent de natura lor formala. Succesul 'Memoriilor' sale nu se datoreaza detaliilor 'picante' sau dorintei unora de a vedea 'cum il incondeiaza IPS Bartolomeu' pe unul sau altul, ci faptului ca avem de-a face cu o experienta de viata fundamentata pe valori autentice, o experienta ce nu poate decat sa fie de folos lectorului, scrisa intr-un stil fascinant. Talentul sau a iesit in evidenta inca o data cu prilejul noii talmaciri a Bibliei. Poate Inalt Preasfintia Sa nu stia atata greaca, latina si ebraica cat cunosc unii specialisti, iar multe texte (cum sunt Cronicile), cu cateva mici indreptari, sunt foarte apropiate de celelalte traduceri. Cand vine insa vorba de Cantarea Cantarilor, de Psalmi si de alte texte de aceeasi natura, oricat de bine ai cunoaste limbile si sensurile cuvintelor, daca esti lipsit de harisma 'metaforei vii', talmacirea iese schioapa si cu adevarat 'tradatoare'.Vorbeam la inceput de oceanul cuvintelor nerostite. Din perspectiva aceasta, mitropolitul Bartolomeu este o persoana privilegiata. In pofida vremurilor, el a luptat pana la capat ca, pana la sfarsitul zilelor lasate lui de Dumnezeu pe acest pamant, sa ia cu el in mormant cat mai putine 'cuvinte potrivite' nerostite. Astfel, ne-a ajutat pe noi sa ne ducem mai departe rolul vietii.Fragment din 'Amintirile peregrinului apter''Gandul meu al cui gand este?/ In ce gand, in ce poveste/ Imi aduc aminte, poate/ Ca facui parte din toate?' (Arghezi)'Cand intraram in biserica, pictorii lucrau de zor. Am spus ca nu stiu din ce pricina ei nu alesesera pentru proba spalarii o portiune mai ferita, ci una la vedere, imediat in dreapta usii dintre pronaos si nava, unde se afla imaginea lui Ioan Botezatorul. Sfantul se uita la noi cu chipul sau cunoscut, de lumina salbatica, dar din umeri si de sub buretii infrigurati ai mesterilor ii cresteau doua aripi magnifice, de arhanghel viril, cu zborul in coarda.- Asta ce e? mai intreba o data insul, impungand cu degetul vazduhul icoanei.Mirmilion incepu sa-i explice ca nu e vorba de un inger, dar nici de un sfant ca toti sfintii, ca aripile sunt un simbol iconografic al neprihanei, si multe altele pana cand cei doi impricinati se lamurira…Eu insa nu eram nici lamurit, nici impacat. Din clipa in care stalpisem ochii pe icoana, m-a prins un tremur in toata fiinta si o spaima ca inaintea unei vedenii nalucitoare. Eram eu si nu eram eu ca si cum n-as fi fost, gandeam eu si parca un altul gandea in mine, traiam in clipa si clipa se desira ca un timp in deruta…- Ioane, am soptit, aripile nu sunt ale tale. Ma uit la ele si ma cufund in mine ca-ntr-un vis. Ţi-o spune anonimul prin care ti s-a dat un nume, ti-o aminteste unul din cei ce purtau stergare la repejunile Iordanului. E mult de-atunci, poate ca m-ai uitat, poate ca nu m-ai stiut niciodata. Ce eram eu? Un pui de sluga rasfatata la curtile Celui-ce-este, un fuior de lumina care credea ca zborul se poate face si de-a berbeleaca. Asta eram. Cand m-am jucat de-a ghemul prin pacea pamantului, m-am pomenit labartat ca o carpa umblatoare, lasand in urma-i pulbere si scama. Am gresit? N-am gresit? Nu stiu. Ştiu ca de-atunci ratacesc printre rosturile pamantenilor si ca uneori imi sangereaza umerii, trezind in mine cate un crampei de amintire din vremuri si lumi razlete. Am auzit ca monahii ar fi ingeri in trup si m-am pornit prin chinoviile lor, cu popasuri lungi, in gandul ca as putea sa aflu ceva mai mult si despre mine. Cateodata mi se pare ca m-am gasit, dar de cele mai multe ori ma pierd in nestiinta si zadarnic astept sa mi se lumineze osanda. O, daca as fi om ca toti oamenii, ce bine mi-ar sta omenitatea! O, daca as fi inger ca toti ingerii, ce minunata mi-ar fi dezmarginirea! Iata insa ca aripile mele nu mai sunt decat o rana ascunsa, iar inomenirea mea s-a poticnit intru inceputurile ei. Doua jumatati ar putea face oricand un intreg; eu nu sunt decat o ramasita dintr-un sfarsit si zvacnetul intrerupt al unei curgeri. Zborul meu se petrece numai in somn, si atunci numai la spicul ierbii, ca o adiere prin roua. Am invatat sa umblu pe cele doua picioare si traiesc bucuria pasului marunt, dar uneori mi se pare ca ma tarasc. Mi-e dor de aripile mele si iata ca le aflu acum atarnate de umerii tai. O, nu te invinuiesc, tu niciodata nu te-ai incumetat sa crezi despre tine mai mult decat ai spus. Eu le-am pierdut de mult si nu le-am mai zarit si ele rataceau prin vazduh, iar zugravului nu i-a fost decat sa le culeaga si sa ti le lipeasca de umeri, facandu-te om inaripat, singurul, in timp ce dezaripatul din mine continua sa ramana, si el, nepereche…Tu te-ai luptat cu trupul si l-ai biruit, eu m-as lupta si nu am cu ce. Tu esti martor la judecata, eu de abia ma caznesc sa fiu o biata marturie…' (Valeriu Anania) (Articol publicat in ziarul Lumina de Duminica din data de 13 februarie 2011).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 497

Id: 11799

Data: Feb 14, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei