Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis prin intermediul Basilica.ro noutățile privind starea de sănătate a Arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților.
Ierarhul este infectat cu Covid-19 și internat de luni seară la Spitalul „Matei Balș” din Capitală.
„Ultima comunicare medicală legată de evoluția stării de sănătate a Arhiepiscopului Pimen indică o stabilizare progresivă a acesteia și revenirea anumitor rezultate ale analizelor medicale la valorile normale”, a anunțat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a transmis și un mesaj de apreciere pentru personalul medical implicat ca IPS Pimen să iasă învingător din lupta cu SARS-CoV-2.
„Arhiepiscopul Pimen este nu doar pe mâinile unor medici specialiști extraordinari, cărora le mulțumim în mod constant, ci și în mâna mereu ocrotitoare a lui Dumnezeu, Căruia ne rugăm pentru însănătoșirea sa”, a spus Vasile Bănescu.
Ierarhul s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile. A fost hirotonit ieromonah în anul 1957, ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor în 24 ianuarie 1991 şi instalat la Suceava în 3 martie 1991.
Foto credit: Doxologia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 342
Id: 69966
Data: Apr 24, 2020
Imagine:
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a desfășurat în perioada 17-23 aprilie 2020 mai multe activități care au venit în ajutorul celor afectați de pandemie.
În această perioadă, prin toate unitățile de cult, .....
Data: Apr 25, 2020
Mai multe spitale și instituții sanitare din Episcopia Basarabiei au primit, în Săptămâna Luminată, aparatură și echipamente medicale în valoare de peste 90.000 lei moldovenești.
Preasfințitul Părinte Veniamin s-a deplasat personal la Spitalul Raional din orașul .....
Data: Apr 25, 2020
Preasfințitul Părinte Siluan a slujit vineri, de Izvorul Tămăduirii, la Catedrala Episcopală din Giula – Ungaria, informează Trinitas TV.
Acolo, Episcopul Ortodox Român .....
Data: Apr 25, 2020
Preasfinţitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, îşi sărbătoreşte sâmbătă ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu pomenit astăzi în Biserica Ortodoxă.
Cu acest prilej, Preafericitul .....
Data: Apr 25, 2020
Icoana făcătoare a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula a fost purtată vineri în procesiune prin judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud.
Potrivit reprezentanţilor mitropoliei, pelerinajul a avut loc „pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în .....
Data: Apr 25, 2020
În data de 25 aprilie 2020 s-au împlinit 135 ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută formal ca Biserică autocefală.
O Biserică autocefală este o Biserică ce are o conducere proprie, adică un sinod prezidat de întâistătătorul acelei Biserici, fie .....
Data: Apr 25, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).