'Drumul suferintei' (via dolorosa) lui Hristos porneste din actul plin de dragoste al Intruparii si se sfarseste, prin Moarte, in Inviere. Caci Hristos, 'Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce'.(Filip. 2, 6-8). Creatorul ia haina de carne a creaturii, ba chiar a creaturii celei mai defaimate, a robului, facandu-Se ascultator, implinitor si desavarsitor al legii omenesti, dar nu cu fatarnicia omului, ci prin 'ascultare pana la moarte', moarte pe cruce. Hristos, Cel Unul din Treime, este Dumnezeu adevarat, dar si Om adevarat, Care a patimit real palmuiri, scuipari, injurii, flagelare, crucificare, a murit cu moartea noastra, ca prin Invierea Sa sa daruiasca fiintial omului aceeasi putere de viata vesnica. Privite prin prisma concordantei biblice, textele celor patru sfinti evanghelisti ne reveleaza prin detaliile de ordin lingvistic realismul batailor, al flagelarii si al incoronarii cu spini a Mantuitorului.Lovirile peste fata si flagelareaDintru inceput, analizand textul sfant, se poate observa ca Sfantul Luca are tendinta de a atenua putin gravitatea acestei situatii. In schimb, ceilalti trei evanghelisti folosesc verbul 'rapizo' ('a lovi' cu un baston, 'a lovi fata cuiva') sau substantivul 'rapisma' (lovitura de baston), de la care verbul deriva. Latinescul 'alapa', 'palma', este in acest context o traducere inexacta. Nu este vorba, probabil, doar de o simpla palma, de un simplu afront, ci, mai exact, de lovituri multe si violente, care puteau concura cu duritatea unui obiect contondent. Şi aici Sfantul Luca face nota discordanta de ceilalti trei sfinti evanghelisti, el vorbeste despre lovituri ca despre o corectie. Matei si Marcu folosesc verbul grecesc 'fragelo', imprumutat din limba latina, in timp ce Ioan foloseste 'mastizo', 'flagelare', 'biciuire', verb din care provine 'mastiz', bici pentru animale. La Traduction oecumenique de la Bible intelege prin grecescul 'mastizo', 'a biciui', la fel ca multe alte traduceri moderne ale Sfintei Scripturi, pe cand Louis Segond traduce 'batut cu nuiele', iar in Biblia de la Ierusalim intalnim verbul 'a flagela'. Acest din urma sens este cel mai apropiat de textul recept, semn ca si Vulgata lui Ieronim foloseste 'flagellare'.Este adevarat ca un condamnat la moarte era condus pana la locul supliciului in lovituri de bici, dar acest bici nu era faimosul flagrum, ci un simplu instrument de intimidare. Acest tratament era mai degraba dezonorant decat dur, pentru ca biciuirea trebuia facuta cu un bici obisnuit, format dintr-o singura banda de piele. Fiind un ordin al lui Pilat insa, in cazul lui Hristos instrumentul de tortura folosit trebuie sa fi fost acel flagrum, bici cu maner scurt, echipat cu fasii de piele tabacita, doua sau trei, numite lora, care aveau la capete fie bile mici din plumb in forma de haltere, fie bucatele de os de oaie. Flagrumul, adeseori reprezentat pe monedele romane din dorinta de a inspira frica si a stimula obedienta maselor, era un instrument coercitiv tipic roman, nefolosit de evrei. Poate tocmai aceasta a fost intentia romanilor in cazul flagelarii lui Hristos: de a tempera prin duritatea bine cunoscuta a acestui supliciu rautatea evreilor prezenti la calvar.Legea iudaica propunea pedeapsa bataii cu vergi, limitata la patruzeci de lovituri (Deut. 25, 3). In timp, vergile au fost inlocuite de bici, insa nu se aplicau decat treizeci si noua de lovituri, pentru a fi siguri ca nu se incalca Legea. Sfantul Pavel povesteste ca de cinci ori a primit 'patruzeci de lovituri fara una' (II Cor. 11, 25). In schimb, flagelarea romana era chinuitoare: victima era batuta cu flagrum pana agoniza. Loviturile erau administrate pe intreg corpul celui condamnat, evitandu-se zona pieptului, a inimii, din dorinta de a nu cauza prin batai repetate o moarte rapida prin infarct. Uneori, pentru a tempera duritatea flagelarii, conform marturiei lui Iosif Flavius (Antichitati iudaice, IV, 8:21), se dadeau doar treisprezece lovituri dintr-un bici cu trei benzi.Legea romana, cunoscuta pentru strictetea ei, dar si pentru respectarea drepturilor omului acuzat, specifica: 'Non bis in idem'. Prin urmare, nu puteau fi administrate doua sanctiuni pentru o singura greseala. Pe de o parte, la sfarsitul executarii flagelarii condamnatul trebuia eliberat. Pe de alta parte, condamnarea la moarte prin crucificare excludea flagelarea. Flagelarea urmata de crucificarea lui Hristos este, evident, o anomalie juridica in raport cu cutumele romane ale epocii. Cununa cu spiniCuvantul 'stefanos' este folosit in Noul Testament indeosebi cu referire la cununa de spini a lui Hristos. In Vechiul Testament, coroana (atarah) era un semn al regalitatii, dobandind in perioada postmonarhica o conotatie teologica, metafora a protectiei, puterii si slavei. Fara discutie, coroana de spini a lui Hristos a fost o ironizare a regalitatii si, poate, a divinitatii pe care El le proclama.Este dificil sa identificam planta din care era facuta coroana, cuvantul grec 'acanta' fiind prea vag, putand desemna orice arbust spinos. Traditia sustine ca este vorba de o specie de ziziphus jujuba, numita chiar zizyphus spina Christi, din familia rhaminaceelor, varietate tipica bazinului mediteranean si Africii de Nord. Despre acest arbust, Coranul spune ca exista in Paradis, dar fara sa aiba spini (Sura 56, 28).Prin faptul ca istoria nu ne relateaza un alt caz de om condamnat la crucificare care sa fi fost incoronat cu spini, se dovedeste ca aceasta incoronare batjocoritoare este in cazul Mantuitorului ceva cu totul exceptional, o inventie de ultim minut.Acceptarea de Hristos a batjocurilor nu este nicidecum o dovada de slabiciune, ci, dimpotriva, este prilej de manifestare a puterii: 'Pe Cel micsorat cu putin fata de ingeri, pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o, astfel ca, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om', spune Sfantul Pavel (Evrei 2, 9). In pictura rasariteana, Hristos rastignit nu e Hristos neputincios, intrucat Taina Crucii este nedespartita de Taina Invierii, este putere de intarire a firii omenesti in ea. 'De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte. Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu' (Evrei 12, 1-2). (Articol publicat in Ziarul Lumina , Editia din data de 22 aprilie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 697

Id: 21275

Data: Apr 13, 2012

Imagine: