La slujbă au participat, alături de obștea monahală, numeroși credincioși din localitățile învecinate. Cuvântul de învățătură a fost rostit de arhim. Simeon Stana, care a vorbit despre virtutea recunoștinței trăită mai întâi ca stare a minții, și mai apoi ca atitudine în viața dintre semeni, pentru că recunoștința față de Dumnezeu trebuie actualizată și în raport cu oamenii. Dacă lepra, ca boală, ne exclude în primul rând din familie, din comunitate, lepra ca stare a sufletului ne depărtează și din comuniunea noastră cu Dumnezeu. La momentul potrivit din Sfânta Liturghie foarte mulți credincioși și copii s-au împărtășit cu Sfintele Taine. La finalul slujbei, Preasfințitul Paisie a transmis credincioșilor prezenți și obștii monahale păstorită de monahia stavroforă Casiana Şimon, binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului.
(Sursa: mitropolia-banatului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 582
Id: 37564
Data: Jan 21, 2014
Imagine:
Data: Jan 22, 2014
Data: Jan 22, 2014
Data: Jan 22, 2014

Data: Jan 22, 2014

Data: Jan 22, 2014

Data: Jan 22, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).