Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au organizat sâmbătă în comuna ilfoveană 1 Decembrie prima acţiune de de prevenţie şi depistare a cancerului de col uterin din acest an.
Cele 80 de femei care s-au prezentat la centrul medical din localitate au beneficiat gratuit de testul Babeș Papanicolau și de un control primar la sân, efectuate de medicii de la Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu” București.
Părintele paroh Didel Stroe de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din comuna 1 Decembrie şi-a exprimat bucuria includerii comunităţii pe care o păstoreşte la acest program.
„Într-un context mai puțin prietenos, sunt convins că unele doamne din comunitatea noastră ar fi amânat un astfel de control care este de mare importanță. Cunoaștem faptul că cifrele nu ne avantajează deloc, incidența multor maladii fiind foarte ridicată”, a spus el.
Coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, Dănuţ Prună, a explicat că din cauza pandemiei din martie anul trecut nu a mai fost organizată nicio acţiune de acest tip.
El a mai spus că activitatea de sâmbătă este a 27-a din cadrul campaniei.
Ce spun medicii
Unul dintre medicii implicaţi, dr. Cristina Șaptefrați, medic primar Obstetrică-Ginecologie, a afirmat:
„A fost o activitate foarte prolifică, au venit multe paciente, în timp ce unele dintre acestea nu auziseră de testul Babeș-Papanicolau, altele nu mai făcuseră de mulți ani de zile”.
Iar dr. Virgiliu Mihail Prunoiu, coordonatorul programului de screening pentru cancerul de col uterin, a pus accentul pe prevenţie.
„Este foarte clar că este mai ușor să previi decât să tratezi și atunci acest program gratuit, doar cu buletinul, din partea Ministerului Sănătății, reușește să scaneze toate femeile din România”.
„Este foarte important să găsim leziuni incipiente, tratabile, chiar și un cancer incipient. Este foarte clar că un cancer depistat din timp poate fi mai ușor tratat. De aceea le încurajăm să se prezinte la programele de screening ale Ministerului Sănătății”, potrivit dr. Prunoiu.
Numărul femeilor care au beneficiat de serviciile acestei campanii a ajuns, din ianuarie 2018 și până în prezent, la 900.
Statistici
Potrivit specialiştilor, pe plan mondial la fiecare două minute o femeie moare din cauza cancerului de col uterin. La nivel global, în fiecare an aproximativ 570.000 de femei sunt diagnosticate cu acest tip de cancer care ocupă locul al patrulea în ceea ce privește mortalitatea prin cancer la femei, după cancerul de san, cel pulmonar și cel colorectal.
În fiecare an aproximativ 270.000 de femei decedează din cauza acestei boli, 85% dintre acestea provenind din țările în curs de dezvoltare unde cancerul de col uterin ucide mai multe femei decât orice alt tip de cancer.
În România, în fiecare an, se înregistrează 4.343 cazuri noi de cancer de col uterin și 1.909 decese cauzate de această boală. Din totalul cancerelor de col uterin diagnosticate anual în Europa, 7,5% provin din România.
„Dacă facem rugăciunile în grabă și îngrămădite ca și cantitate, turuind ca o mașină, neatenți, fără nicio grijă și alte năbădăi trecându-ne prin minte și inimă, viața noastră creștină nu mai este un fapt viu, ci o filosofie flecară”, atrage atenţia .....
Data: Aug 11, 2021
Aşezământul social de la Techirghiol destinat copiilor abandonați sau din familii dezavantajate și a mamelor care trec prin diferite dificultăţi îşi aşteaptă primii beneficiari.
Centrul a fost inaugurat în 6 august, iar slujba de sfinţire a fost
Data: Aug 11, 2021
Catedrala „Sfinţii Împăraţi” și alte cinci biserici din Bălți au fost construite în timpul primului episcop de Hotin, Mitropolitul Visarion Puiu. În semn de recunoștință pentru activitatea sa misionară, Episcopul Antonie de Bălți l-a comemorat pe marele ierarh român cu ocazia .....
Data: Aug 11, 2021
„În a noua săptămână de şantier am terminat săpăturile pentru fundaţie, am terminat legarea fierului şi am turnat talpa fundaţiei pe toată suprafaţa centrului de recuperare”, transmite Mihai Neşu într-un clip publicat YouTube.
Complexul pe care Fundaţia Mihai Neşu îl .....
Data: Aug 11, 2021
În ziua Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Necula din judeţul Cluj îşi serbează hramul.
În ajun, va fi .....
Data: Aug 12, 2021
Patriarhul Daniel îi numeşte adesea pe tineri „darul lui Dumnezeu” pentru familie, Biserică, societate şi îi sfătuieşte părinteşte să-L aşeze pe Hristos în centrul vieții lor.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).